Politica

Proiect USR pentru scăderea prețurilor la energia electrică și gaze naturale

În contextul majorării prețurilor la energia electrică și gaze naturale, deputații USR Cristina Prună și Claudiu Năsui depun, astăzi, un proiect de lege care propune cinci măsuri pe termen scurt menite să scadă facturile pentru consumatorii casnici și IMM-uri, potrivit unui comunicat de presă. USR face un apel către toate partidele parlamentare să susțină și să adopte inițiativa legislativă în cel mai scurt timp posibil, astfel încât măsurile să intre rapid în vigoare și, împreună cu schema de compensare cuprinsă în OUG 118/2021, să reducă impactul negativ al creșterii prețurilor la energie și să sprijine consumatorii casnici și întreprinderile românești.

Am explicat, în repetate rânduri, ce soluții avem pentru a crește capacitatea de producție de energie și pentru a ne consolida securitatea energetică pe termen lung. Dar, până la soluții pe termen mediu și lung, trebuie să acționăm acum. Trebuie să-i sprijinim pe români să își plătească facturile, și mediul de afaceri să nu resimtă aceste creșteri de prețuri. Soluția stă în măsuri care să nu distorsioneze piața și să nu pericliteze investițiile în sectorul energetic. Putem începe imediat cu acea parte din preț formată din taxele indirecte pe care le ia statul. Propunem reducerea temporară, pe o perioadă de 6 luni, a cotei de TVA de la 19% la 5% pentru energie electrică și gaze naturale, eliminarea accizei și exceptarea de la plata certificatelor verzi a consumatorilor casnici. La nivelul prețurilor actuale, măsurile propuse de noi și măsurile de compensare a facturilor prin OUG 118/2021 pot reduce prețul energiei electrice și gazelor naturale cu până la 32%”, declară deputata USR Cristina Prună.

Proiectul USR vine cu o soluție liberală la problema creșterii prețurilor la energia electrică și gaze naturale și, față de varianta plafonării prețurilor, are marele avantaj că nu distorsionează piața, nu crează impredictibilitate legislativă și nu descurajează investițiile în exploatarea gazelor din România. Mai ales după episoadele de tristă amintire din epoca PSD – mă refer la OUG 114/2018, care a dus la scăderea producției interne de gaze naturale și, implicit, la accentuarea dependenței de importuri, și la Legea offshore, care a împiedicat investițiile în exploatarea gazului din Marea Neagră – avem nevoie ca statul român să demonstreze că este stabil și predictibil. În plus, proiectul nostru are beneficiul că se adresează tuturor consumatorilor, casnici și non-casnici, și că încasările din TVA la bugetul de stat pot rămâne similare cu cele precedente, dinainte ca prețul energiei să explodeze”, afirmă deputatul USR Claudiu Năsui.

Concret, proiectul USR de lege cuprinde cinci măsuri pe termen scurt:

  1. Scăderea de la 19% la 5% a cotei TVA aplicate energiei electricepentru consumatorii finali pe o perioadă de 6 luni.
  2. Abrogarea accizei aplicate energiei electrice.
  3. Scăderea pe o perioadă de 6 luni, sub formă de credit fiscal, din impozitul pe profit datorat sau, după caz, din impozitul pe venitul microîntreprinderilor a 50% din cheltuielile suplimentare generate de creșterea de prețuri raportată la indicele prețurilor de consum la energie electrică și gaze naturale.
  4. Exceptarea de la obligația de achiziție a certificatelor verzi pentru energia facturată consumatorilor casnici pe o perioadă de 6 luni.
  5. Acordarea unui ajutor centralelor electrice de termoficare în sumă de 50% din creșterea cheltuielilor cu achiziția de gaze naturale raportată la indicele prețurilor de consum la gaze naturale din luna iulie 2021.

USR a prezentat public și un set de măsuri pe termen lung care trebuie implementate de statul român pentru reechilibrarea prețurilor la energie:

  1. Accesarea celor peste 10 miliarde de euro din Fondul de Modernizare, bani europeni disponibili pentru România, de investit în noi capacități de producție.
  2. Decăpușarea companiilor de stat din energie.
  3. Permiterea contractelor bilaterale pe termen lung pentru a debloca investițiile în noi capacități de producție.
  4. Eliminarea monopolului OPCOM de pe piața bursieră de tranzacționare a energiei electrice.
  5. Reformarea Complexului Energetic Oltenia, principalul producător de energie electrică pe bază de cărbune.
  6. Finalizarea centralei pe gaz de la Iernut de către Romgaz.
  7. Eliminarea birocrației privind utilizarea terenurilor agricole pentru construcția de noi proiecte de energie verde.
  8. Deblocarea investițiilor în exploatarea zăcămintelor de gaze de mare adâncime din Marea Neagră.
  9. Deblocarea programului „Casa Verde Fotovoltaice” și stimularea românilor să devină prosumatori.
  10. Construirea cadrului administrativ și legislativ pentru investițiile în proiecte eoliene offshore în Marea Neagră.

Articole recente

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

4 minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

51 de minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

o oră ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

o oră ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More