Categories: Fără categorie

Proiect USR PLUS pentru ca Jandarmeria Română să aibă atribuții să lupte cu mafia lemnului

Șoferii camioanelor care transportă lemn vor fi obligaţi să respecte şi semnalele de oprire ale ofițerilor și subofițerilor Jandarmeriei Române, iar reprezentanții structurii vor putea verifica documentele de proveniență și de transport ale încărcăturii, precum și identitatea conducătorului sau a pasagerilor aflaţi în mașină, atunci când există indicii despre săvârşirea unei fapte de natură contravenţională sau penală. Noile prevederi fac obiectul unei propuneri legislative depuse astăzi de deputații USR PLUS Bogdan Rodeanu și Adrian Giurgiu în scopul intensificării eforturilor de combatere a tăierilor ilegale de păduri și a mafiei lemnului, potrivit unui comunicat.

Necesitatea unui astfel de proiect este uriașă. Știm că se taie, în mod ilegal, păduri întregi. Încercăm să monitorizăm și să stopăm fenomenul. Dar, din cauza resurselor umane limitate, acest lucru este, deocamdată, imposibil. Prin implicarea Jandarmeriei Române, alături de echipajele Gărzii Forestiere sau ale Poliției Rutiere, în monitorizarea și verificarea transportului de masă lemnoasă, tăierile ilegale ar fi descurajate. Am recăpăta controlul asupra pădurilor și – de ce nu? – asupra viitorului. Dând și Jandarmeriei Române posibilitatea de a controla transporturile de lemn, dar și de a sancționa contravenienții, creștem efectivele celor care apără pădurea. Resursele le avem, mai e nevoie doar de a le da cadrul legal pentru a ne ajuta”, declară deputatul USR PLUS Bogdan Rodeanu.

Din pădurile României dispare un volum de lemn de două ori mai mare decât cel valorificat oficial. Știm cu toții, cetățeni și reprezentanți ai statului, că infracționalitatea din jurul materialului lemnos a atins cote alarmante, dar cadrul legal insuficient împiedică autoritățile să pună în practică un sistem integrat de control cu participarea mai multor instituții cu activitate relevantă în domeniul siguranței publice. De exemplu, printre metodele folosite pentru scoaterea din pădure a lemnului tăiat ilegal se numără utilizarea de către transportatori a aceluiași aviz pe distanțe scurte, în mod repetat. Și nu există suficiente echipaje ale Gărzii Forestiere sau ale Poliției Rutiere care să verifice cât mai multe mașini ce transportă lemn pe drumurile publice”, explică și deputatul USR PLUS Adrian Giurgiu.

Proiectul de lege depus de parlamentarii USR PLUS completează Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române și OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Pe de o parte, în Legea Jandarmeriei sunt introduse prevederi astfel încât Jandarmeria să aibă atribuția de a opri în trafic și a controla în condițiile legii, conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere care transportă material lemnos.

Pe de altă parte, prin modificările aduse OUG privind circulația pe drumurile publice se prevede obligația participanților la trafic care transportă material lemnos să oprească la semnalele ofițerilor și subofițerilor Jandarmeriei Române și să prezinte acestora documentele de proveniență și de transport ale încărcăturii. Neîndeplinirii acestei obligații va constitui contravenție și se va sancționa cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a imobilizării vehiculului.

Pe cale de excepție, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se va putea face și în absența polițiștilor rutieri.

Articole recente

Industria din România la începutul erei 5.0 (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Industria a reprezentat în ultimele decenii ramura motor a economiei, care generează…

2 ore ago

Preşedintele Dumei de Stat ruse, în vizită în China, având pe agendă “răspunsul la presiunea sancţiunilor” şi “ingerinţele externe”

Preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, Veaceslav Volodin, a sosit luni în China, în…

2 ore ago

Patronatele din Construcţii: Probabilitatea unei recesiuni economice va deveni o certitudine dacă sectorul nu va fi tratat cu atenţie

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) îşi exprimă îngrijorarea cu privire la pachetele recente de…

3 ore ago

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

4 ore ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More