Categories: Fără categorie

Proiectele din Deltă depuse pe Electric Up, blocate deocamdată

Proiectele depuse de câteva zeci de agenţi economici cu sediul în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD) care au obţinut finanţări prin programul guvernamental Electric Up sunt blocate la sediul Administraţiei RBDD, din cauza hotărârii de Guvern nr 1.516 din 2008 privind Regulamentul cadru de urbanism pentru Rezervaţie, potrivit Agerpres.

Actul normativ, modificat recent, interzice la articolul 14 parcurile solare în perimetrul Rezervaţiei, dar permite folosirea izolată a panourilor solare pentru “necesităţi domestice de energie”, fără a defini această expresie.

“Există foarte mulţi investitori care au accesat Electric Up şi au o problemă pentru că interpretarea e atât de ambiguă, încât nu se ştie cum se va putea amplasa un proiect. Cred că numai în situaţia în care cei afectaţi vor da în judecată Administraţia RBDD, Ministerul Mediului şi statul român să ceară despăgubiri poate doar atunci le vin alte idei să modifice ceea ce s-a făcut rău”, a declarat, pentru AGERPRES, proprietarul unei pensiuni turistice din satul Crişan, Dan Verbina.

El a solicitat Administraţiei RBDD acordul de mediu pentru montarea a 221 de panouri solare şi a menţionat că investiţia sa este blocată, la fel ca cea a altor circa 40 de agenţi economici cu sedii în Rezervaţie care au accesat programul Electric Up.

La rândul său, guvernatorul Deltei, Gabriel Marinov, a declarat că exprimarea folosită în hotărârea de Guvern nr 1.516/2008 blochează proiectele.

“Am cerut clarificări de la nivelul Ministerului Mediului, al Consiliului ştiinţific al Administraţiei RBDD şi aşteptăm să vedem cum se soluţionează. Pe fond, cererea persoanelor îndrituite la accesarea fondurilor europene este pertinentă, iar agentul economic din Delta Dunării nu ar trebui discriminat în raport cu alţi agenţi economici din zona de terasă a judeţului sau faţă de cei din alte zone ale ţării, iar dacă se întâmplă acest lucru, atunci interdicţia trebuie compensată”, a afirmat guvernatorul Rezervaţiei.

Marinov a mai spus că toate primăriile din perimetrul RBDD au ridicat această problemă drept una “stringentă”.

“Ca un punct de vedere personal, ar trebui ca administratorul, noi, să constatăm felul în care este afectat peisajul, resursă foarte necesară inclusiv celor care fac turism în Deltă. De la caz la caz, putem evalua şi ne putem pronunţa cu privire la panourile fotovoltaice, în funcţie de loc, mărime ş.a.m.d.”, a menţionat guvernatorul Marinov.

Prin programul Electric Up aprobat de Guvernul României, micii întreprinzători au acces la finanţări de până la 100.000 de euro pentru amenajarea parcurilor fotovoltaice.

Articole recente

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

20 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

22 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

28 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

32 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

37 de minute ago

Băsescu: Putin ne trimite o dronă care se plimbă 49 de minute în spaţiul aerian al României; trebuia doborâtă, a fost o greşeală că nu i s-a demonstrat Rusiei că poate fi lovită drona

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, despre incidentul cu drona rusească intrată neautorizat…

41 de minute ago

This website uses cookies.

Read More