Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzhttps://pixabay.com/
Planul Poloniei de a construi prima sa centrală nucleară a primit un impuls neașteptat, după ce guvernatorul Băncii Centrale a declarat că instituția sa ar putea ajuta proiectul cu finanțarea celor 30 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Polonia, cea mai mare economie estică a Uniunii Europene a avut discuţii cu diverse țări, inclusiv SUA și Franța, despre construcția primelor sale reactoare cu o capacitate totală de până la 9 gigawaţi.
Scopul este de a pune în funcțiune investiţia până în 2033, ca parte a efortului de a îndeplini obiectivele UE privind clima. Este o sarcină grea pentru guvern, care este într-o cursă contra cronometru pentru a reduce dependența Poloniei de cărbune în ceea ce priveşte producţia de energie.
Garanțiile statului ar putea reduce costul a ceea ce ar putea să devină unul dintre cele mai mari proiecte energetice din istoria țării.
Vorbind recent la o conferință, guvernatorul Adam Glapinski a spus: „este greu de imaginat” că Polonia va putea suporta costul de a construi centrale nucleare fără ca banca centrală să fie implicată.
Banca Centrală va trebui să trateze cu atenţie investiţia, pentru că este interzisă finanțarea directă a cheltuielilor guvernamentale. Glapinski a subliniat că Banca Centrală ar trebui să îndeplinească în continuare obiectivul său principal de a menține stabilitatea prețurilor.
Totuși, a spus guvernatorul Băncii Centrale, „și-ar putea imagina o situație”
unde statul vinde obligațiuni verzi pentru a-și finanța politicile pro-mediu, pe care instituția sa le-ar cumpăra ulterior ca parte a rolului său de „a reglementa și a crea stabilitate” pe piață.
Banca Centrală a cumpărat de peste 100 de miliarde de zloţi (26 miliarde dolari) obligațiuni pe care guvernul și autorităţile le-au lansat, pentru a finanța programe de ajutor pandemic, încă de la începutul anului anul trecut.
Polonia a vândut, de asemenea, obligațiuni verzi de 3,75 miliarde de euro (4,47 miliarde de dolari) începând cu 2016 pentru a-și finanța tranziția energetică.
Procesul poate costa 1,6 trilioane de zloti până în 2040, conform
estimărilor guvernului.
Țara dorește ca partenerul centralei sale să preia 50% în viitorul joint-venture și să ajute la aranjarea finanțării. Ofertele finale sunt așteptate anul acesta sau anul viitor.
Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…
Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…
O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…
Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…
Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…
Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…
This website uses cookies.
Read More