Energie

Promateris obţine o finanţare în Electric Up de 100.000 de euro pentru tranziţia către utilizarea energiei verzi

Producătorul de ambalaje de ultimă generaţie, realizate din materiale regenerabile, biodegradabile şi compostabile, Promateris a obţinut finanţare prin programul Electric Up, în valoare de 100.000 de euro, pentru a demara tranziţia către utilizarea energiei verzi în procesul de producţie.

“Tranziţia spre energie verde este parte din strategia Promateris de decarbonizare a companiei, un drum început în anul 2018. În ultimii ani compania a redus cu peste 90% producţia de polietilenă şi a investit în cercetarea şi dezvoltarea unor produse ce au la bază resurse regenerabile şi care sunt biodegradabile şi compostabile. În anul 2020 în cadrul companiei a fost instalată o linie de reciclare a deşeurilor care a reciclat în primul an de la instalare 1.131 tone de deşeuri tehnologice. Prin urmare, începând cu 2021, Promateris reciclează 100% din deşeurile industriale pe care le generează. De asemenea, compania are în desfăşurare un proiect de dezvoltare şi producţie locală a materiei prime pentru ambalaje compostabile, realizată din amidon de porumb. Produsele din amidon de porumb au un impact redus asupra mediului în comparaţie cu ambalajele din plastic şi, în contextul Pactului Verde European, în prezent, există o cerere tot mai ridicată pentru astfel de produse. Odată ce proiectul este implementat, Promateris va deveni prima companie din Europa de Est care produce materie primă pe bază de amidon de porumb”, se arată într-un comunicat de presă, transmis joi AGERPRES.

Reprezentanţii Promateris susţin că se va continua dezvoltarea strategiei de decarbonizare, respectând direcţiile trasate de Pactul Verde European. În acest context, compania îşi propune ca, în următorii cinci ani, peste 30% din totalul energiei utilizate să provină din surse de energie alternativă.

Prin intermediul Programului Electric-Up se acordă un ajutor de minimis întreprinderilor mici şi mijlocii, dar beneficiarilor operatori economici care activează în domeniul HoReCa, de cel mult 100.000 euro/beneficiar, ceea ce reprezintă un suport financiar de până la 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Finanţarea este acordată în vederea instalării sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.

Miercuri, ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, a anunţat aprobarea listei proiectelor acceptate în prima sesiune a programului ElectricUP, cu un buget de 476 milioane lei.

Conform listei publicate pe site-ul ministerului de resort, în această etapă au fost admise 1.430 de proiecte, cu un coeficient de performanţă cuprins între 49% şi 100%, în timp ce alte 799 de proiecte au fost respinse.

Promateris (BVB: PPL), companie listată pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti, este specializată în producţia de ambalaje de ultimă generaţie, realizate din materiale regenerabile, biodegradabile şi compostabile (pungi maieu, pungi pentru legume şi fructe, saci menajeri, mănuşi), dar şi produse destinate segmentului agricol (folii de mulcire).

Compania operează trei linii de business: Bio-based şi compostabile – în cadrul căreia sunt produse ambalaje realizate din resurse regenerabile, cu accent pe decarbonizare; Bioplastic recycling – prin care reciclează deşeurile tehnologice pentru a fi reintroduse în procesul de producţie; Compounduri cabluri electrice – prin care sunt dezvoltate şi fabricate granule destinate producţiei de cabluri electrice.

Articole recente

Lavrov: Discuţiile despre garanţiile de securitate pentru Ucraina fără Rusia nu duc nicăieri

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri că orice discuţie asupra garanţiilor de…

41 de minute ago

DNSC: Fraudă de tip ”investiții rapide” în care este folosită imaginea președintelui României, circulă în prezent pe internet

O fraudă de tip "investiţii rapide", în care este utilizată fraudulos imaginea preşedintelui României, circulă…

42 de minute ago

Ministrul Finanţelor: Trebuie să ne schimbăm fundamental atitudinea în atragerea de investiţii străine; avem nevoie de reguli clare şi echilibrate

România trebuie să îşi schimbe atitudinea în atragerea de investiţii străine şi este nevoie de…

43 de minute ago

Garanția de portofoliu pentru IMM-uri a BID: solicitări de peste 15 miliarde lei, dublu față de bugetul disponibil pentru următorii 3 ani (BID)

Apelul lansat instituțiilor de credit de către Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) pentru „Garanția…

47 de minute ago

Vista Bank introduce, în premieră naţională, sistemul de plăţi instant RoPay Contactless între persoane fizice

Vista Bank a lansat, în premieră naţională, plăţile instant RoPay Contactless între persoane fizice, un…

2 ore ago

IMM România solicită Guvernului lansarea unui pachet de măsuri pentru susţinerea IMM-urilor

România are nevoie de măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri, deoarece creşterea economică se realizează…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More