Energie

Propunerea privind energia sustenabilă: Verzii iau în calcul o acţiune în justiţie contra Comisiei Europene

Partidul Verde European ar putea aduce Comisia Europeană în faţa justiţiei pentru propunerea sa de a considera sustenabile unele centrale nucleare şi o parte dintre centralele electrice care utilizează gazele naturale drept combustibil, transmite marţi dpa, potrivit Agerpres.

”În calitate de Verzi Europeni, luăm în calcul o acţiune legală la Curtea Europeană de Justiţie (CJUE) împotriva planurilor Comisiei Europene de a clasifica investiţiile în termocentralele pe gaz şi centralele nucleare drept sustenabile şi neagresive cu mediul”, a declarat Thomas Waitz, co-preşedinte al Verzilor europeni, pentru publicaţia Die Welt.

”Comisia ştie că propunerea sa poate fi contestată juridic”, a adăugat el.

”Acum intenţionăm, de asemenea, să mobilizăm o majoritate în Parlamentul European împotriva acestui plan”, a subliniat Waitz.

Potrivit propunerii Comisiei, investiţiile în centrale atomoelectrice vor fi considerate ‘verzi’ dacă folosesc cele mai recente standarde tehnologice şi sunt însoţite de un plan concret de eliminare a deşeurilor radioactive. De asemenea, noile centrale nucleare ar trebui să primească autorizaţiile de construcţie înainte de 2045.

Susţinătorii propunerii afirmă că termocentralele pe gaz, prin faptul că sunt mai puţin poluante decât cele pe cărbune, ajută economiile să se înscrie pe calea către un viitor sustenabil în privinţa mediului. În plus, ei doresc ca energia nucleară să fie considerată sustenabilă, Franţa fiind cea mai vocală pe acest subiect.

Referitor la energia nucleară, opozanţii planului, dintre care se remarcă Austria, sunt de părere că pe termen lung riscurile radioactivităţii sunt mai mari decât lipsa emisiilor de CO2 pe termen scurt.

Propunerea executivului UE prevede că producţia de energie pe bază de gaze va fi considerată verde dacă are caracter de tranziţie către energia curată, gazele naturale generând emisii cu 50% mai mici faţă de cărbune, menţionează executivul comunitar în planul său, ce poate fi respins de o majoritate calificată de 20 dintre cele 27 de state membre care să însumeze 65% din populaţia UE sau de o majoritate în Parlamentul European.

Comisia Europeană va primi până pe 12 ianuarie observaţiile statelor membre asupra planului propus şi speră ca până la sfârşitul lunii să avanseze un text final, care apoi în cel mult şase luni va trebui să fie dezbătut cu statele membre şi cu Parlamentul European.

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

55 de minute ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

o oră ago

Donald Trump: „O Moldovă în pace este esenţială pentru securitatea regională”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că apreciază parteneriatul SUA cu Chişinăul şi a spus…

o oră ago

BCE a atenuat reglementările privind supervizarea creditorilor din zona euro

Banca Centrală Europeană (BCE) atenuează unele din verificările pe care le efectuează asupra băncilor din…

2 ore ago

Grawe: Stabilitatea companiei nu poate fi pusă în discuţie

Grupul Grawe dispune de aproximativ 3,8 miliarde euro fonduri proprii, conform cerinţelor regimului de supraveghere…

2 ore ago

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More