Politica

Propunerea USR pentru funcția de prim-ministru este Dacian Cioloș

Propunerea USR pentru funcția de prim-ministru este Dacian Cioloș, potrivit unui comunicat de presă.

USR precizeză: “Susținem, în continuare, că un guvern USR-PNL-UDMR condus de un prim-ministru responsabil, a cărui prioritate este punerea în aplicare a unui program de guvernare axat pe reforme, și nu jocurile politice, sunt cea mai bună soluție pentru România.

Echipa de negocieri a USR merge la Klaus Iohannis cu această propunere, dar și cu un pachet de măsuri ce vor sta la baza programului de guvernare. Propunem măsuri concrete, ferme, cu termene clare de punere în aplicare.

Printre cele mai importante măsuri pe care i le vom pune pe masă lui Klaus Iohannis se numără:

• Pachet de măsuri pentru reducerea cu 32% a prețului energiei electrice;
• Plan de măsuri ferme pentru limitarea transmiterii COVID-19;
• Desființarea SIIJ până la final de octombrie 2021 și adoptarea legilor Justiției până la final de 2022.
• Implementarea „Zero Taxe pe Salariul Minim” pentru a reduce povara fiscală pe salariile mici.
• Reforma pensiilor speciale, astfel încât toate pensiile speciale să fie aliniate la principiul contributivității până la final de 2022.
• Reforma companiilor de stat, actualizarea legislației, eliminarea excepțiilor de la numirea profesionistă a managementului până la final de 2022.
• Revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin până în martie 2023.

Dacă vechile partide fug de responsabilitate, noi suntem pregătiți să ne asumăm responsabilitatea guvernării și să inițiem imediat negocieri cu PNL și UDMR pentru un guvern care să scoată România din criză. Cerem la schimb garanția că reformele pe care ne-am angajat să le punem în aplicare și de care România are atât de mare nevoie nu vor mai fi blocate.”

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

56 de minute ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

2 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

2 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More