Categories: Fără categorie

Protest anunţat în această seară în Piaţa Victoriei: „Pentru Alexandra. Împotriva unui stat nepăsător!”

Un miting de protest organizat sâmbătă seara, în Piaţa Victoriei, este anunţat de patru organizaţii civice, sub titlul „Pentru Alexandra. Împotriva unui stat nepăsător!” Protestul este programat să înceapă la ora 19.00 în faţa Guvernului, iar la ora 20.00 participanţii să plece în marş spre Ministerul de Interne.

Protestul este anunţat pe reţelele sociale de Rezistenţa, Geeks for Democracy, Corupţia Ucide şi Iniţiativa România, potrivit news.ro.

Anunţul postat de cele patru organizaţii civice:

„Azi ieşim pentru Alexandra. Copilul ucis la Caracal din cauza statului român.

Azi ieşim împotriva indiferenţei celor de la putere. A incompetenţei lor, a lipsei de empatie.

Azi ieşim să le spunem că ne-am săturat de ei.
Că nu îi mai suportăm.

Că îi urâm pentru că ne omoară zi de zi.

Şi, cel mai grav, ne omoară copii.

Ei ne omoară pe noi!

Prin indiferentă, prin neprofesionalismul, prin nepăsarea lor.

Prin TICĂLOŞIA lor!

Azi ieşim pentru Alexandra!

Şi pentru toate victimele nepăsării statului. Pentru sângele pe care îl au pe mâini.

De la 19:00 în Piaţa Victoriei.

Aduceţi câte o floare şi o candelă dacă puteţi.

La oră 20:00 plecăm în marş spre Ministerul de Interne pentru a aprinde candelă acolo.

Pentru Alexandra. Pentru sufletul ei şi al celorlalţi copii ucişi de un stat indiferent la suferinţă, preocupat doar propria îmbuibare. ”

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

25 de minute ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

30 de minute ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

48 de minute ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

50 de minute ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

55 de minute ago

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut, potrivit informaţiilor transmise BVB. ROMGAZ…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More