Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzMai mulţi reprezentanţi ai Comunităţii Declic protestează sâmbătă, în zona Romexpo, unde are loc Congresul Partidului Naţional Liberal.
“De câteva luni am văzut că PNL luptă pe ciolan, este într-o luptă internă, care a dus ţara în criză şi au uitat complet de problema desfiinţării Secţiei speciale şi de alte angajamente. Pentru noi, Comunitatea Declic, este foarte important ca Secţia specială să fie desfiinţată, ca să respectăm ceea ce ne cere Comisia Europeană şi GRECO şi avem şi o decizie a Curţii Europene de Justiţie în acest sens şi riscăm chiar să pierdem fondurile europene dacă nu vor respecta statul de drept, de aceea cerem desfiinţarea Secţiei speciale. (…) Vrem ca aceia care şi-au asumat guvernarea, partidele membre ale coaliţiei, să voteze o dată pentru totdeauna pentru desfiinţarea Secţiei speciale şi pentru revenirea dosarelor la DNA, DIICOT şi parchetele locale. E nevoie ca ţara să fie guvernată şi promisiunile din programul de guvernare să fie respectate”, a declarat, pentru AGERPRES, Cătălina Hopârteanu, reprezentant al Comunităţii Declic.
Reprezentanţii Declic au adus la Romexpo un ciolan de peste 2,5 metri cu mesajul “După ce vă împărţiţi ciolanul, desfiinţaţi secţia specială”.
“Ciolănel, ciolănel, nu vă săturaţi de el”, scandează reprezentanţii Declic.
De asemenea, în faţa Romexpo sunt şi alţi protestatari, care nu se identifică cu un partid sau cu vreo organizaţie.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More