International

Protestul anti-război al Marinei Ovsiannikova în direct la televiziunea rusă, calificat de Kremlin drept un ”act de huliganism”

Kremlinul a declarat marţi că acţiunile femeii care a întrerupt emisia live a buletinului de ştiri de pe postul de stat rus Pervîi Kanal pentru a denunţa războiul din Ucraina constituie un “act de huliganism”, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Scena a avut loc în timpul principalului jurnal de ştiri al serii de pe cel mai vizionat canal de televiziune din Rusia, Pervîi Kanal, jurnal numit “Vremia” (Timpul) şi urmărit de milioane de ruşi încă din epoca sovietică.

În timp ce crainica Ekaterina Andreeva prezenta ştirile, în spatele ei a apărut o femeie, care s-a dovedit apoi a fi chiar o angajată a postului, Marina Ovsiannikova, cu un carton pe care scria “Nu războiului. Nu credeţi propaganda. Aici vă mint”, “Ruşii sunt împotriva războiului”. Pe pancartă erau desenate drapelul Ucrainei şi cel al Rusiei.

Imperturbabilă, prezentatoarea a continuat să vorbească timp de câteva secunde în timp ce protestatara scanda “Nu războiului”, apoi transmisia în direct din platou a fost oprită, în continuare fiind difuzat un reportaj despre spitale.

“În ceea ce o priveşte pe această femeie, este vorba de un act de huliganism”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, salutând totodată postul de televiziune Pervîi Kanal pentru ceea ce el a caracterizat drept “calitate, obiectivitate şi promptitudine”.

Puterea de la Moscova a introdus recent mai multe legi care prevăd pedepse grele de până la 15 ani de închisoare pentru difuzarea a ceea ce autorităţile consideră a fi “informaţii false” despre armată. Simpla utilizare a cuvântului “război” de către media sau persoane particulare pentru a descrie intervenţia rusă în Ucraina este pasibilă de urmărire penală.

Videoclipul incidentului a devenit viral pe reţelele sociale, numeroşi internauţi salutând “curajul extraordinar” al acestei femei, în contextul unei represiuni brutale împotriva tuturor formelor de disidenţă.

De la începutul intervenţiei în Ucraina la 24 februarie, câteva mii de manifestanţi au fost arestaţi în Rusia, dintre care peste 5.000 doar la 6 martie.

Într-un videoclip înregistrat anterior şi publicat de OVD-Info, Marina Ovsiannikova a explicat că tatăl ei fiind ucrainean şi mama ei de origine rusă, nu poate vedea cele două ţări ca pe inamici. “Din păcate, am lucrat pentru Pervîi Kanal în ultimii ani, făcând propagandă pentru Kremlin. Mi-e foarte ruşine de asta astăzi”, a spus ea. “Mi-e ruşine că am permis ca minciunile să fie difuzate la televizor, îmi este ruşine că am permis ca poporul rus să fie +zombificat+”, a adăugat ea.

În încercarea lor de a controla toate informaţiile despre conflict, autorităţile au blocat majoritatea media încă independente, precum şi principalele reţele de socializare, precum Twitter şi Facebook.

Ca urmare, majoritatea ruşilor are acces doar la versiunea oferită de guvern şi media controlate de Kremlin, printre care Pervîi Kanal, care vorbesc despre o “operaţiune militară specială” vizând “denazificarea” Ucrainei şi prevenirea unui “genocid”.

Articole recente

Catalizator – Expoziția care aduce în prim-plan viitorul artei românești

Cei mai talentați 50 de tineri artiști români pot fi descoperiți la Teatrul Național „I.L.…

6 minute ago

FMI se aşteaptă la o creştere graduală a economiei României şi la reducerea inflaţiei până la finalul lui 2026

Economia României ar urma să crească gradual, pe fondul necesarei consolidări fiscale, care este esenţială…

3 ore ago

Schimbări importante la impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport – majorări semnificative și facilități eliminate 

Diana Coroabă, Partener PwC România, Ana Maria Iordache, Partener D&B David și Baias, Anca Lungeanu, Senior Manager…

3 ore ago

Luxul scapă, salamul plătește: Noua strategie ANAF împotriva firmelor din România

Noua conducere ANAF a început în forță. Doar că forța asta s-a prăbușit spectaculos într-o…

3 ore ago

Ziua Gazistului – Respect pentru tradiție, încredere în viitor

În fiecare an, a doua zi de vineri din luna septembrie, consacrată ca Ziua Gazistului,…

4 ore ago

Ministrul Sănătăţii: Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie; oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More