În final vor suferi tot românii și industria românească. Am mai spus-o și o voi repeta la infinit: doar investițiile în producția de energie și gaze ne vor scoate din această criză energetică. Dar ce să le ceri unor politruci vremelnici care nu au pus niciodată interesul României mai presus de propria lor persoană și a acoliților lor.”
Guvernul a aprobat, ieri, Ordonanța de urgență care pune în aplicare în România Regulamentul (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie. Principalul obiectiv al aplicării acestor reglementări este asigurarea finanțării investițiilor în proiecte energetice strategice și a resurselor necesare pentru protejarea populației de efectele creșterii prețurilor la energie. Contribuția de solidaritate va fi plătită de societățile comerciale care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor.
Guvernul a aprobat transpunerea Regulamentului de impozitare a super-profiturilor companiilor din energie, în urma măsurii urmând să fie încasaţi într-un fond special 3,9 miliarde de lei, a declarat, miercuri, Mihai Diaconu, secretar de stat în Ministerul de Finanţe, la finalul şedinţei de Guvern.
“Guvernul a aprobat astăzi, la propunerea ministrului de Finanţe, Ordonanţa de Urgenţă privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului 1854 pe 2022 al Consiliului, din 6 octombrie 2022, privind o intervenţie de urgenţă pentru aprobarea problemei preţurile ridicate la energie. Aşa cum menţionează inclusiv titlul, Regulamentul este recent aprobat de către Consiliu în data de 6 octombrie 2022. Principalul motiv este pe de o parte de a proteja categoriile vulnerabile de populaţie împotriva efectelor creşterii preţurilor la energie şi, pe de altă, parte obiectivul principal al Guvernului României şi inclusiv cel stipulat în Regulamentul european este de a asigura finanţarea investiţiilor în proiecte energetice strategice, cu precădere în cele din surse regenerabile. Aşadar, avem de a face cu o transpunere a unui regulament european care vizează toate statele membre. Olanda, Franţa, Germania, spre exemplu, au impus o cotă de 33% a acestor extra-profituri sau să le zicem super-profituri ale companiilor care activează în domeniu. Irlanda şi ea a transpus Regulamentul şi merge pe o cotă de impozitare de 75%, Italia a ales 50% din profiturile pe anul 2023. Cehia, un stat comparabil cu România, zicem noi, a impus o cotă de impozitare de 60%, Grecia 90%. Aşadar, toată Europa cere această contribuţie de solidaritate şi România trebuie să se alinieze ca membru al Uniunii Europene la acest Regulament. Vorbim de super-profituri în domeniu, în vremuri în care preţurile la produsele energetice sunt volatile. Pentru unele state, din fericire nu e cazul României, resursele sunt dificil de identificat şi populaţia are nevoie de sprijin în aceste vremuri complicate”, a spus Mihai Diaconu.