Politica

PSD a depus moţiunea de cenzură în Parlament

Parlamentarii PSD au depus, miercuri, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîţu.

Moţiunea este intitulată “România eşuată. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîţu”, iar în textul acesteia social-democraţii susţin că guvernarea PNL-USR-UDMR “conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare”.

“Este momentul ca Guvernul Cîţu să plece acasă”, afirmă semnatarii moţiunii în document, potrivit Agerpres.

Moţiunea urmează să fie prezentată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar Birourile permanente reunite vor decide când va fi dezbătută şi votată aceasta.

Articole recente

WSJ: SUA investighează un e-mail cu malware aparent destinat să ofere Chinei informaţii legate de negocierile comerciale ale administraţiei Trump cu Beijingul

Autorităţile americane investighează un e-mail fals, pretins a fi trimis de un legislator republican, care…

48 de minute ago

Aurul digital ar putea zgudui în curând piaţa metalelor preţioase din Londra

Londra, cu o piaţă a aurului evaluată la 930 de miliarde de dolari, s-ar putea…

52 de minute ago

Premierul Viktor Orban susţine că va fi haos dacă partidul pro-UE câştigă alegerile

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat duminică că alegerile din 2026 le-ar oferi cetăţenilor ţării…

o oră ago

Iran: Ayatollahul Ali Khamenei face apel la creşterea producţiei petroliere

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a lansat un apel duminică la creşterea producţiei petroliere…

o oră ago

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

10 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More