Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Facebook PSD
PSD îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis şi susţine că şeful statului este “solidar” cu victimele de la “Matei Balş” şi familiile lor “de pe pârtia de schi”.
“Bilanţul tragediei de la ‘Matei Balş’ creşte, din păcate, iar preşedintele Iohannis este solidar cu victimele şi familiile lor de pe pârtia de schi! Cei 6 ani de mandat ne arată, de fapt, cum schiorul prezidenţial tot face slalom printre promisiuni cu ‘reforma’ în Sănătate, Educaţie sau Administraţie Publică şi ‘urmăreşte cu îngrijorare’ dramele românilor câteva minute, ocazional, prin declaraţii televizate. În rest, Klaus Iohannis este perfect paralel cu viaţa semenilor săi precum schiurile sale ultimul răcnet, în timpul ultimei coborâri, la Păltiniş!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PSD, potrivit Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis a mers, vineri, la Institutul “Matei Balş”, după incendiul care a avut loc la unitatea spitalicească.
“O zi foarte tristă astăzi, cu tragedia care s-a întâmplat aici în această dimineaţă. Ce pot să spun este că îmi pare foarte rău. Transmit condoleanţe familiilor îndoliate, iar celor care au fost aici în saloane le doresc însănătoşire grabnică”, a spus şeful statului la Institutul “Matei Balş”.
De asemenea, Iohannis a subliniat că este nevoie de o reformă a sistemului sanitar.
Şase oameni au murit în urma incendiului de la Institutul “Matei Balş” şi 53 au fost transferaţi către alte spitale.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More