Politica

PSD solicită PNL să-şi definească poziţia faţă de taxa de solidaritate

PSD a solicitat, joi, colegilor de coaliţie de la PNL să-şi definească poziţia faţă de taxa de solidaritate aplicabilă companiilor cu venituri mari şi foarte mari.

“Nu este clar dacă susţin sau se opun acestei taxe. Unii lideri marcanţi ai PNL au cerut cu vehemenţă ca taxa de solidaritate stabilită la nivel european să se aplice asupra unor mari companii din sectorul energetic din România. Alţii, în schimb, critică taxa de solidaritate cu aceeaşi vehemenţă, pe motiv că ar afecta mediul de afaceri şi ar creşte preţurile la clienţii finali. Colegii de la PNL trebuie să explice de ce taxa pe solidaritate e bună când o solicită PNL, dar nu mai e bună când o propune PSD”, precizează social-democraţii într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

De asemenea, adaugă PSD, “cei din PNL trebuie să spună clar cetăţenilor dacă acceptă comportamentul unor firme cu venituri foarte mari care îşi reduc obligaţiile către stat, prin diminuarea artificială a profiturilor”.

“Taxa de solidaritate propusă de PSD impune acestor companii să plătească un impozit pe profit echivalent cu măcar 1% din cifra de afaceri, aşa cum plătesc toate firmele mici din România. În prezent, sunt multe companii româneşti care raportează profiturile reale şi plătesc impozite a căror valoare depăşeşte 3-4% din cifra lor de afaceri”, subliniază social-democraţii.

Potrivit acestora, mai mult decât atât, taxa de solidaritate susţinută de PSD vizează în special companiile care şi-au multiplicat veniturile prin creşterea speculativă a unor preţuri, în actualul context inflaţionist. “Contrar criticilor unor lideri PNL, taxa de solidaritate are ca efect descurajarea acestor comportamente speculative care au afectat în mod nejustificat puterea de cumpărare a cetăţenilor români”, arată PSD.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

o oră ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

o oră ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

2 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

2 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

2 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More