Politica

PSD vine cu propuneri în pachetul 2: Suprataxarea capitalului şi a marilor averi, reglementări privind înstrăinarea profitului

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că PSD vine cu propuneri în pachetul 2 de măsuri, precum suprataxarea capitalului şi a marilor averi dar şi reglementări privind înstrăinarea profitului, el arătând că, din discuţiile pe care le-a avut cu ministrul Finanţelor, o direcţie din minister, care ar fi trebuit să se ocupe de acest lucru, aproape era depopulată. Grindeanu a mai arătat că PSD doreşte o taxare mai mare a capitalului şi a marilor averi, pentru a echilibra povara fiscală, care astăzi este pusă majoritar pe cei săraci şi pe cei cu venituri medii şi pe companiile care îşi plătesc la timp impozitele.

”Noi avem lucruri pe care vrem să le corectăm din pachetul 1, aşa cum am mai anunţat, cele legate de veterani, cele legate de tinerele mame, cele legate de deţinuţii politici, ca să dau un exemplu. Dar avem propuneri pentru pachetul 2, pe zona de fiscalitate, la care ţinem foarte mult şi aceste propuneri vor fi înaintate către Ministerul Finanţelor şi vom avea discuţii”, a anunţat preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, el arătând că vor discuta cu cei de la Ministerul Finanţelor pentru a putea fi prinse aceste măsuri, conform News.ro.

Potrivit lui Grindeanu, propunerile vizează ”suprataxarea capitalului şi a marilor averi, reglementări în ceea ce priveşte înstrăinarea profitului în România”. ”Acest lucru trebuie să înceteze, e o chestiune unde am rezonat foarte bine cu ministrul Finanţelor şi mă bucură acest lucru, şi vă va spune, sunt convins, va detalia că o direcţie din Ministerul Finanţelor, care ar fi trebuit să se ocupe de acest lucru, aproape era depopulată. Nu prea avea nici în ANAF niciun fel de funcţionar care să lucreze. Lucrul ăsta va înceta, mă bucură abordarea ministrului Nazare”, a arătat Grindeanu.

”Partidul Social-Democrat doreşte o taxare mai mare a capitalului şi a marilor averi, pentru a echilibra povara fiscală, care astăzi este pusă majoritar pe cei săraci şi pe cei cu venituri medii, şi, de asemenea, povara este pusă pe companiile care îşi plătesc la timp impozitele, spre deosebire de celelalte companii”, a arătat Grindeanu.

Preşedintele interimar al PSD a mai declarat că au vorbit şi despre legea insolvenţei, creşterea impozitării la criptomonede, în coaliţie şi le vor a fi prinse în pachetul 2.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

8 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

8 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

9 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More