Categories: Fără categorie

Psihologi din 20 de ţări i-au scris lui Putin pentru a-l convinge să renunţe la război

Psihologi din aproximativ 20 de ţări i-au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a-l convinge să renunţe la război, relatează vineri DPA, potrivit Agerpres.

“Vă contactăm pentru a vă împărtăşi cunoştinţele noastre academice şi practice despre consecinţele iniţierii unui război pentru instigator şi a oferi o privire asupra unei posibile ieşiri dintr-o astfel de situaţie periculoasă”, începe scrisoarea concepută de psihologii sociali germani Rolf van Dick de la Universitatea din Frankfurt şi Ulrich Wagner de la Universitatea din Marburg.

Aproape 40 de colegi din Statele Unite până în Polonia, Norvegia până în Africa de Sud, India şi Pakistan au semnat scrisoarea.

Prin scrisoare, ei vor să-l informeze pe Putin despre “efectele negative” a ceea ce face, scriu ei.

Cu referire la literatura ştiinţifică, ei încearcă să explice că războiul împotriva Ucrainei în cele din urmă va conduce la “respingerea, izolarea şi ameninţarea fizică” a liderilor politici consideraţi responsabili.

Cetăţenii de ambele părţi ale unui război experimentează “izolarea naţională”, se arată în scrisoare. Acest lucru duce la o căutare a schimbării. Crizele economice dau naştere la “sentimente de privare” care sunt de obicei “baza pentru rezistenţă, protest şi revoluţie împotriva statului existent”.

“Aceste efecte sunt valabile atât pentru oamenii obişnuiţi, cât şi pentru elite”, adaugă ei.

Profesorul van Dick nu consideră complet imposibil ca scrisoarea să ajungă la Putin, a declarat el pentru DPA. Printre altele, el a spus că scrisoarea a fost postată pe un portal web unde cetăţenii ruşi îi pot scrie preşedintelui.

Semnatarii vor de asemenea să ajungă la opoziţia critică din Rusia şi să trimită un semnal Ucrainei, a spus el.

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

o oră ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

2 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

5 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

5 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

5 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More