Veniturile Grupului Purcari Wineries PCL au crescut cu 4%, ajungând la RON 262 milioane, în primele nouă luni susținute de o creștere de 14% a segmentului principal de vinuri în primele 9 luni ale anului față de anul precedent, în timp ce segmentul de reciclare a deșeurilor a fost discontinuat, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București. Profitul net a fost de 43,4 milioane lei, în scădere cu 1%.
Grupul a obținut rezultate solide, segmentul principal de vin înregistrând o creștere de 17% față de anul anterior în T3, stabilind un ritm puternic pentru finalul anului. Discontinuarea afacerii Ecosmart, precum și efectele inițiale de la optimizarea costurilor, au crescut marja profitului brut cu 6 puncte procentuale, la 47% pentru primele 9 luni din 2024, în timp ce marjele EBITDA și de profit net au depășit ghidajul, situându-se la 32,8% și, respectiv, 16,6%.
În agricultură, condițiile climaterice nefavorabile au dus la scăderea recoltelor de struguri în Moldova, România și Bulgaria. Cu toate acestea, stocurile majore din recoltele anterioare sunt suficiente pentru a susține planurile de creștere ale companiei pentru 2025; suplimentar, au fost implementate mai multe măsuri pentru a atenua eventualele impacturi asupra marjelor.
„Suntem mulțumiți de creșterea robustă din acest trimestru, în special de avansul de 17% în segmentul nostru principal de vinuri,” a declarat Victor Bostan, CEO al Purcari Wineries. „Privind spre viitor, strategia noastră pe termen mediu, „2X by 200”, trasează o cale clară pentru dublarea afacerii până în 2027, anul în care sărbătorim 200 de ani. Având o echipa de top și un focus strategic, suntem încrezători în capacitatea noastră de a construi pe acest fundament pentru mulți ani de acum înainte.”
Aspecte comerciale-cheie pentru 9 luni 2024:
- Romania: +16% in primele 9 luni din 2024 fata de anul anterior. Crestere puternica pentru brandurile cheie. Extindere pe orizontala continua, listari noi si campanii tintite catre distribuitori.
- Moldova: Crestere puternica in IKA, compensand provocarile din canalul Duty-Free, cu vanzarile din T3 2024 in crestere de doua cifre fata de anul anterior – cea mai buna performanta a anului. Veniturile au crescut cu 6% in primele 9 luni din 2024 si reprezinta 19% din veniturile totale ale grupului.
- Polonia: Agenda activa de trade marketing pentru a ne diferentia intr-o piata de vinuri competitiva, dominata de pret, ceea ce a dus la o performanta solida in T3.
- Republica Ceha si Slovacia: Crestere de 40% in T3 2024 fata de anul anterior, in conditia unei concurente de pret semnificative, TESCO si 8Wines contribuind pozitiv.
- Bulgaria: +38% in primele 9 luni din 2024 fata de anul anterior. Dezvoltare continua a pietei, cu o distributie numerica crescuta si progrese solide in construirea notorietatii brandului.
- Alte tari: Performanta puternica in America, Japonia si MENA; dinamici provocatoare in China, Statele Baltice, Turcia si Ucraina.