Politica

Purtătorul de cuvânt al PNL: Decizia depunerii acestui mandat sau ziua exactă o vom stabili în coaliţie / Am suspendat orice fel de discuţii legate de funcţii / Discuţiile în momentul de faţă privesc programul de guvernare şi probleme curente

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că rocada guvernamentală priveşte toate cele trei partide din coaliţie, iar decizia depunerii mandatului, sau ziua exactă când se va întâmpla asta, va fi stabilită împreună. Discuţiile referitoare la funcţii au fost suspendate, dar se continuă cele referitoare la programul de guvernare şi problemele curente, acestea putând fi finalizate până vineri, potrivit news.ro.

Întrebat la EuroNews dacă urmează vineri o demisie a premierului, din perspectiva rocadei, Ionuţ Stroe a afirmat: ”Aceste decizii extrem de importante privesc toate cele trei partide ale coaliţiei, aşa că decizia depunerii acestui mandat sau ziua exactă o vom stabili împreună. Mai mult decât atât, prioritar în momentul de faţă este să rezolvăm problemele cele mai importante ale românilor”.

Purtătorul de cuvânt al PNL a afirmat că au fost suspendate discuţiile referitoare la funcţii, dar negocierile continuă.

”Am suspendat orice fel de discuţii legate de funcţii, legate de ministere, am decis, evident, diminuarea lor şi a numărului de secretari de stat. Discuţiile pe care le continuăm în momentul de faţă privesc programul de guvernare şi probleme curente. Calendarul depinde de aceste discuţii, care se va finaliza, credem noi, într-un timp foarte scurt, e posibil să fie vineri, dar vrem să fim corecţi şi să ne respectăm angajamente înainte de a face următorul pas”, a mai declarat Ionuţ Stroe.

Potrivit acestuia, ”tranziţia poate fi una rapidă”.

”Este absolut necesară, e un angajament pe care l-am luat nu numai în faţă coaliţiei, dar şi în faţă oamenilor şi există în momentul de faţă discuţii, evident serioase”, a mai declarat Stroe.

Întrebat dacă pot urmă consultări imediat după demisia premierului, Stroe a afirmat: ”Indiferent de situaţie, după depunerea mandatului urmează o perioadă de interimat, care, în mod constituţional, durează până la învestirea noului Guvern, până la votarea noului Prim-ministru în funcţia de premier în Parlament. Aşa că, din procedurile juridice care decurg până la instalarea noului Cabinet, domnul premier Ciucă va fi interimar”.

Articole recente

Parlament-moţiune de cenzură/Simion, discurs de la tribuna Parlamentului, deşi anunţase că parlamentarii opoziţiei nu intră în sala de şedinţe

Preşedintele AUR, George Simion, care anunţa că parlamentarii opoziţiei nu intră în sala de şedinţe…

7 minute ago

Parlament-moţiune de cenzură/Bolojan: Nu mai blocaţi munca Guvernului cu moţiuni de tip Caţavencu; Moţiunea de cenzură pe sănătate – plină de contradicţii – video

Premierul Ilie Bolojan a declarat, duminică, în plenul Parlamentului, că, azi, clasa politică se va…

10 minute ago

Parlament-moțiune de cenzură/Grindeanu: PSD nu va vota nicio moțiune, pentru că refuzăm haosul

PSD nu va vota nicio moțiune, pentru că refuză haosul, a declarat, duminică, în Parlament,…

15 minute ago

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

4 ore ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

4 ore ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More