Macroeconomie

Puterea de cumpărare a salariului mediu, redusă cu 0,6% în februarie 2023. Diferențe majore pe sectoare de activitate

de Dan Pălăngean

Câștigul salarial mediu brut din luna februarie 2023 a fost de 6.845 lei, cu 14 lei (+0,2%) mai mare decât cel din luna precedentă, potrivit datelor publicate de INS. Câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 16 lei (+0,4%), până la 4.270 lei (867 euro la cursul din martie 2023, în care s-au încasat banii cuveniți pentru activitatea depusă, valoare identică celei din luna precedentă).

Pe fondul stabilității leului în raport cu euro, puterea de cumpărare exprimată în euro a salariului mediu s-a păstrat la nivelul de 1.561 euro (prețuri relative calculate de Eurostat pentru România la 55,5%). Salariul real s-a redus cu 0,6 puncte procentuale față de luna anterioară, ajungând la 224% față de cel stabilit ca reper statistic (din luna octombrie 1990).

În contextul unei inflații anuale reduse la nivelul de +15,52% și al unui avans nominal de 14,8%, evoluția puterii de cumpărare a salariului faţă de aceeaşi lună a anului anterior a coborât marginal la -0,6%, după ce în ianuarie urcase la cea mai bună valoare din ultimele zece luni (-0,1%), dar semnificativ mai bine față de ultimele două luni ale anului trecut (-2,7% în noiembrie și -2,6% în decembrie).

 

De reținut din perspectiva echilibrelor macroeconomice, în pofida majorării nominale a salariilor cu aproape 15%, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a fost cu numai 2,8% mai mare comparativ cu aceeași lună a anului anterior (avans redus la jumătate față de ianuarie) iar deficitul comercial din februarie 2023 s-a diminuat cu o șesime față de februarie 2022, până la circa 2,05 miliarde euro.

Angajații din sănătate, scădere cu peste 11% a puterii de cumpărare

Pe primele locuri în ce privește puterea de cumpărare față de aceeași lună a anului trecut figurează industria alimentară (+19,5%) și agricultura (+11,4%), urmate de industria extractivă (+10,7%), fabricarea produselor de cocserie și prelucrarea țițeiului (+8,1%), fabricarea autovehiculelor (+5,9%) și transport și depozitare (+5,6%).

De altfel, majoritatea sectoarelor de activitate s-au situat în domeniul pozitiv, cu pozițiile situate ceva mai jos ca evoluție a puterii de cumpărare dar peste media pe economie fiind energia electrică şi termică, gaze, apă (+2,9%), construcții (+2,7%), distribuţia apei, salubritate, deşeuri (+2,2%) și segmentul HoReCa (+1,1%, altminteri la cel redus nivel pe economie, doar 2.016 lei).

Din domeniul privat, valori subunitare mai pronunțate ale raportului dintre creșterea salariilor și indicele prețurilor de consum s-au înregistrat în telecomunicații (-1,7%), tehnologia informației (-2,6%), tranzacții imobiliare (-3,8%) și, mai ales, fabricarea substanțelor și produselor chimice (-7,8%, domeniu în care consemnăm și cel mai important deficit comercial).

Evoluțiile salariale din România pe parcursul ultimelor 12 luni au fost puternic defavorabile pentru domeniile bugetare, în contextul necesității de ajustare a bugetului public. Astfel administrația publică (+8,1% nominal dar -6,5% real), învățământul (+6%, respectiv, -8,2%) și sănătatea (doar +2,6%, de unde o scădere cu două cifre, -11,2%) sunt plasate la coada evoluției puterii de cumpărare.

Articole recente

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

57 de minute ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

o oră ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

2 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

2 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

4 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția – actualizare comunicat DNA

Actualizare: COMUNICAT DNA În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 514/VIII/3 din 09 septembrie 2025, procurorii din…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More