Categories: Fără categorie

Putin a revenit la birou, după atacul cu drone asupra Kremlinului

Preşedintele rus Vladimir Putin a revenit joi la biroul său după atacul cu drone care a ţintit miercuri Kremlinul şi pentru care Moscova acuză Kievul şi Washingtonul, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Imagini transmise de televiziunea publică rusă îl arată pe Putin la o întâlnire cu ministrul economiei, Maksim Reşetnikov. Preşedintele se afla în momentul atacului la reşedinţa sa de la Novo-Ogariovo, în apropiere de Moscova, unde-şi petrece cea mai mare parte a timpului.

Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, declarase joi mai devreme că liderul de la Kremlin va reveni la biroul său oficial şi a asigurat că inclusiv în situaţiile extreme Putin întotdeauna îşi “menţine luciditatea, concentrarea şi claritatea în evaluările şi ordinele pe care le transmite”. Peskov a evocat astfel răspunsul care va veni din partea Rusiei după acest atac, menţionând că mai multe opţiuni sunt examinate, fără a detalia.

Moscova a acuzat direct Washingtonul că se află în spatele acestui atac, pe baza raţionamentului că Ucraina nu recurge la astfel de acţiuni fără a avea aprobarea SUA. Atât Washingtonul, cât şi Kievul au negat orice implicare.

Fostul preşedinte şi premier rus Dmitri Medvedev a acuzat şi Bruxellesul că ar fi “aprobat” atacul cu drone asupra Kremlinului, după ce şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a cerut Rusiei “să nu folosească acest presupus atac drept scuză pentru a continua escaladarea războiului” în Ucraina, unde trupele Kievului pregătesc o contraofensivă pentru a încerca recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia.

“Este exact escaladarea conflictului lucrul la care va conduce atacul terorist comis de autorităţile de la Kiev, ghidat de SUA şi aprobat de liderii UE. Asta este exact ceea ce doresc Washingtonul şi mulţi proşti de la Bruxelles”, a scris Medvedev pe Twitter.

Articole recente

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…

27 de minute ago

Remus Ștefureac, INSCOP Research: ”Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO)”

Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…

31 de minute ago

Companiile spaniole de energie electrică avertizează că rețeaua electrică este saturată

Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…

38 de minute ago

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei este anchetat, potrivit presei de stat

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei, Lin Jingzhen, este anchetat pentru o presupusă încălcare a legii…

44 de minute ago

Compania românească INTERCEREAL a demarat un nou program de investiții destinat extinderii irigațiilor, de circa 10 milioane de euro  

Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…

o oră ago

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More