Update articol:

Putin acordă onoruri brigăzii ruse acuzate de atrocităţile de la Bucea

Putin Sursa foto: Twitter

Preşedintele rus Vladimir Putin a acordat luni titlul onorific de “Gardă” Brigăzii a 64-a de infanterie motorizată, acuzată de Ucraina de participare la atrocităţile de la Bucea, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Decretul prezidenţial semnat de liderul de la Kremlin menţionează “eroismul, tenacitatea, hotărârea şi curajul” militarilor ruşi. Documentul consemnează că “acţiunile abile şi hotărâtoare ale întregului personal în timpul operaţiunii militare speciale din Ucraina sunt un model de executare a îndatoririlor militare, de curaj, de hotărâre şi de înalt profesionalism”.

Rusia nu a precizat unde a fost desfăşurată marea unitate respectivă sau misiunile la care a participat.

După retragerea din 30 martie a trupelor ruseşti de la Bucea, ucrainenii au descoperit că în localitate au fost masacraţi peste 300 de civili. Autorităţile de la Kiev au vorbit despre crime de război şi au acuzat în special Brigada a 64-a rusă.

Moscova a dezminţit informaţiile respective şi a susţinut că este vorba despre o înscenare din partea Ucrainei şi a presei occidentale sau chiar că victimele au fost ucise de ucraineni pentru a acuza Rusia.

BVB | Știri BVB
AQUILA PART PROD COM (AQ) (18/11/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (18/11/2025)

Inregistrare teleconferinta rezultate T3 2025

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (18/11/2025)

Teleconferinta rezultate financiare trimestriale la 30 septembrie 2025