Update articol:

Putin acuză Occidentul că pune la cale uciderea jurnaliştilor ruşi

Vladimir Putin Sursa foto: en.kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni că principala agenţie de spionaj a Rusiei a dejucat ceea ce el a numit un complot occidental de a ucide un proeminent jurnalist rus, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“În această dimineaţă, Serviciul Federal de Securitate a oprit activităţile unui grup terorist ce plănuia să atace şi să ucidă
un renumit jurnalist al televiziunii ruse”, a declarat Putin procurorilor.

“Au trecut acum la teroare – la pregătirea uciderii jurnaliştilor noştri”, a spus Putin.

El nu a furnizat imediat dovezi care să-i susţină acuzaţiile. Reuters nu a putut verifica imediat afirmaţiile.

Agenţia de presă Interfax a anunţat că membrii unui grup naţionalist au fost reţinuţi de autorităţile ruse. Potrivit Interfax, grupul, acţionând la ordinele unor spioni ucraineni, a pus la cale uciderea jurnalistului rus Vladimir Soloviov.

Putin a mai declarat că Occidentul încearcă să distrugă Rusia din interior, dar că astfel de încercări vor eşua. El a spus că
Agenţia Centrală de Informaţii americană direcţionează încercările de subminare a Rusiei şi consiliază guvernul ucrainean.

Putin a adăugat că organizaţii de presă străine şi reţele sociale sunt folosite de Occident pentru provocări împotriva forţelor armate ale Rusiei. Asemenea acţiuni, a spus el, trebuie oprite.

Potrivit FSB, au fost reţinuţi membri ai organizaţiei National socialism/White power (interzisă în Federaţia Rusă ca organizaţie teroristă), care plănuiau uciderea lui Soloviov la ordinele Kievului, scrie luni cotidianul rus Kommersant, în ediţia online.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/04/2026)

Completare Convocare AGA O & E 29 (30).04.2026

PATRIA BANK S.A. (PBK) (09/04/2026)

Teleconferinta investitori si analisti 16 Aprilie 2026

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (09/04/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 28/29 aprilie 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/04/2026)

VAN la data de 31 martie 2026