International

Putin apără gazul rusesc şi pe Schroeder, la întâlnirea cu Scholz

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a apărat marţi, cu prilejul vizitei şefului guvernului german Olaf Scholz la Moscova, gazul rusesc şi pe fostul cancelar german Gerhard Schroeder, criticat în Germania pentru ambiţia de a intra în consiliul de administraţie al gigantului rus Gazprom, relatează AFP, potrivit Agerpres.

‘Rusia furnizează în prezent peste o treime din produsele energetice ale Germaniei, atât petrolul (34%), cât şi gazul natural (35%)’, a declarat Putin, reamintind dependenţa considerabilă a Berlinului de hidrocarburile din Rusia.

‘Chiar şi în perioada de preţuri ridicate la gaz şi de penurie a ofertei în Europa, noi am continuat să aprovizionăm consumatorii germani pe baza preţurilor fixe prin contracte pe termen lung’, mult inferioare preţurilor pieţei, a subliniat liderul de la Kremlin.

Aceste preţuri au atins niveluri istorice în ultimele luni, unele voci reproşând Rusiei că întreţine situaţia pentru a obţine demararea controversatului gazoduct Nord Stream 2.

În faţa cancelarului german, Putin a apărat şi gazoductul Nord Stream 2, finalizat în 2021, dar aflat încă în aşteptarea aprobării de la agenţia de reglementare în domeniu a Germaniei.

‘Este vorba despre unul din cele mai mari proiecte de infrastructură din Europa, destinat să consolideze semnificativ securitatea energetică pe continent şi să contribuie la rezolvarea (…) problemelor de mediu’, a afirmat preşedintele rus, reiterând că proiectul este unul ‘pur comercial, nu politic’.

‘Astăzi, mulţi în Europa sunt îngrijoraţi să ştie dacă gazul rusesc va fi livrat Europei în general şi Germaniei în particular’, a mai afirmat Putin, răspunzând unei întrebări referitoare la criticile aduse Germaniei după anunţul candidaturii fostului cancelar Gerhard Schroeder la un post de membru în consiliul de administraţie al Gazprom.

Dacă Schroeder va fi validat, ‘atunci (în consiliul de administraţie) va sta o persoană onestă pe care o respectă, iar Germania, europenii vor avea o persoană care va putea în acelaşi timp să exercite o influenţă şi să primească informaţii direct de la Gazprom. Nu putem decât să ne bucurăm’, a argumentat Putin.

El a adăugat că numirea fostului cancelar ar fi ‘un lucru natural’, amintind că Schroeder este şi membru al consiliului de administraţie al Nord Stream (al Gazprom), demarat în 2011 şi la a cărui realizare a avut un rol determinant.

Această candidatură a fost totuşi viu criticată în Germania, unde luările de poziţie pro-Kremlin ale lui Schroeder îl stânjenesc pe actualul cancelar.

Gerhard Schroeder, prieten vechi al lui Vladimir Putin, este deja preşedintele consiliului de administraţie al Rosneft, cel mai mare grup petrolier rus.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

8 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

8 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

8 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

8 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

8 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More