International

Putin avertizează SUA că desfăşurarea de rachete în Germania poate provoca o criză ca în Războiul Rece

Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat duminică Statele Unite că desfăşurarea în Germania a unor rachete americane cu rază lungă de acţiune va determina Rusia să poziţioneze arme similare la o distanţă de la care să poată fi lovit Occidentul, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Washingtonul anunţase în 10 iulie că va desfăşura pe teritoriul german rachete cu rază lungă de acţiune, începând din 2026, în cadrul pregătirilor pentru desfăşurarea pe termen mai lung a unor rachete de croazieră SM-6 şi Tomahawk, precum şi a unora hipersonice aflate în curs de proiectare.

La Sankt Petersburg, de ziua marinei militare ruse, Putin le-a spus marinarilor din Rusia, China, Algeria şi India prezenţi la festivităţi că SUA riscă să declanşeze astfel o criză a rachetelor ca în perioada Războiului Rece.

“Timpul de zbor al unor astfel de rachete, care pe viitor ar putea fi echipate cu ogive nucleare, va fi de circa 10 minute”, a arătat liderul de la Kremlin. “Vom adopta măsuri similare de desfăşurare, ţinând cont de acţiunile Statelor Unite, ale sateliţilor acestora din Europa şi din alte regiuni ale lumii”.

Rusia prezintă războiul declanşat în februarie 2022 împotriva Ucrainei ca pe o componentă a luptei istorice cu Occidentul, despre care Putin susţine că a umilit Moscova după căderea Uniunii Sovietice, în 1991, încălcând sfera de influenţă rusă.

Ucraina şi Occidentul consideră că Putin s-a angajat în cucerirea de teritorii în stil imperial şi s-au angajat să învingă Rusia, care în prezent controlează circa 18% din teritoriul ucrainean, inclusiv Crimeea ocupată din 2014.

Preşedintele rus vede teritoriile respective, care în trecut au aparţinut Rusiei imperiale, ca făcând din nou parte din ţara-mamă, care nu le va retroceda niciodată.

Unii diplomaţi ruşi şi americani afirmă că relaţiile între ţările lor sunt mai proaste chiar decât în timpul crizei rachetelor din Cuba, din 1962. Declarativ, atât Washingtonul, cât şi Moscova cer reducerea tensiunilor, dar – observă Reuters – acţionează în acelaşi timp în sensul escaladării.

Putin i-a acuzat pe americani că alimentează tensiunile şi că au transferat sisteme de rachete Typhoon în Danemarca şi Filipine. El a comparat planurile SUA cu decizia din 1979 a NATO de a desfăşura lansatoare de rachete Pershing II în Europa.

Conducerea sovietică din perioada când Iuri Andropov era secretar general al Partidului Comunist se temea că desfăşurarea de rachete Pershing II face parte dintr-un plan minuţios, condus de SUA, de a decapita Uniunea Sovietică prin eliminarea liderilor politici şi militari. Rachetele respective au fost desfăşurate în Germania în 1983, iar Andropov – aflat aproape de sfârşitul vieţii – şi serviciul secret sovietic KGB au interpretat acest pas şi un exerciţiu militar important al NATO ca indicii că Occidentul este gata să lanseze un atac preventiv împotriva URSS.

“Situaţia de acum reaminteşte de evenimentele din timpul Războiului Rece legate desfăşurarea de rachete americane Pershing cu rază medie de acţiune în Europa”, a spus Putin duminică.

El a repetat ameninţarea că Rusia şi-ar putea relua producţia de rachete cu rază medie şi scurtă de acţiune, cu capacităţi nucleare, şi ar putea decide unde să le desfăşoare după ce SUA aduc rachete similiare în Europa şi Asia.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

5 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More