Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: en.kremlin.ru
Preşedintele rus Vladimir Putin a denunţat miercuri ”ambiţiile imperiale” ale NATO, care încearcă, potrivit lui, să-şi afirme ”hegemonia” prin conflictul ucrainean, relatează AFP, potrivit Agerpres.
”Apelul către Ucraina de a continua luptele şi de a refuza negocierile nu face decât să confirme ipoteza noastră că Ucraina şi binele poporului ucrainean nu sunt obiectivul Occidentului şi al NATO, ci un mijloc de a-şi apăra propriile lor interese”, a spus Putin, într-o conferinţă de presă la Aşgabad, capitala turkmenă.
”Ţările lidere din NATO doresc (…) să-şi afirme hegemonia, ambiţiile lor imperiale”, a acuzat el.
Alianţa Atlantică şi ”înainte de toate Statele Unite au nevoie de mult timp să aibă un inamic extern în jurul căruia să-şi unească aliaţii”, potrivit preşedintelui rus. ”Iranul nu a fost bun pentru aceasta”, a apreciat el.
”Le-am dat această şansă, şansa de a reuni toată lumea în jurul lor”, a afirmat Putin pe ton ironic.
Rusia nu vede ”nicio problemă” într-o eventuală aderare a Finlandei şi Suediei la NATO, a dat asigurări Vladimir Putin.
”Nu avem probleme cu Suedia şi Finlanda, aşa cum avem cu Ucraina”, a afirmat de asemenea Putin, aflat în vizită în capitala turkmenă. ”Dacă Finlanda şi Suedia doresc aceasta, să adere. Este problema lor, pot adera la ce doresc”, a spus el.
În aceeaşi conferinţă de presă, preşedintele Putin a respins responsabilitatea armatei ruse într-un atac care a ucis cel puţin 18 persoane, conform Kievului, într-un centru comercial aglomerat din Kremenciuk, în Ucraina.
”Armata noastră nu loveşte niciun loc de infrastructură civilă. Avem toate posibilităţile de a şti ce şi unde este”, a adăugat preşedintele Putin.
Atacul asupra centrului comercial din Kremenciuk a provocat cel puţin 18 morţi şi zeci de răniţi şi dispăruţi. Rusia neagă că a vizat o ţintă civilă, susţinând că a bombardat un depozit de arme.
Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a deplâns marţi "lentoarea" cu care acţionează…
Mercenarul Horațiu Potra a avut un rol semnificativ în elaborarea și finanțarea campaniei electorale a…
Preşedintele ANAF, Adrian Nicuşor Nica, a declarat marţi că fostului preşedinte Klaus Iohannis i s-a…
Preşedintele ANAF, Adrian Nicuşor Nica, a declarat marţi că, în scurt timp, vor fi demarate…
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va verifica cazul deputatului PSD Mihai Weber care, potrivit…
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Adrian Nicuşor Nica, a declarat marţi că nu…
This website uses cookies.
Read More