Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzVladimir Putin
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, într-o discuţie telefonică cu cancelarul german Olaf Scholz, că dialogul în favoarea păcii cu Ucraina nu este posibil decât dacă “toate cererile ruseşti” sunt acceptate de către Kiev, relatează AFP, potritvit Agerpres.
“Rusia este deschisă dialogului cu partea ucraineană, precum şi cu toţi cei care vor pacea în Ucraina. Dar cu condiţia ca toate cererile ruseşti să fie satisfăcute”, a indicat Kremlinul într-un rezumat al acestei convorbiri care a aut loc “la iniţiativa Germaniei”.
Preşedintele rus şi-a reiterat cerinţele: un statut “neutru şi nenuclear” pentru Ucraina, “demilitarizarea sa obligatorie”, “denazificarea sa”, recunoaşterea anexării peninsulei Crimeea de către Rusia şi “suveranitatea” regiunilor separatiste proruse din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk, în teritoriile lor administrative, în timp ce rebelii nu controlează în prezent decât o treime din acestea.
El a spus că “speră că reprezentanţii Kievului vor adopta o poziţie rezonabilă şi constructivă în cursul celei de-a treia runde de negocieri”, prevăzută – potrivit Kievului – în acest weekend.
Putin i-a spus cancelarului german că forţele ruse nu bombardează Kievul şi marile oraşe ucrainene, calificând drept “fabricaţie grosieră” informaţiile despre distrugerile făcute de armata rusă, notează AFP.
“Informaţiile privind pretinsul bombardament asupra Kievului şi asupra altor mari oraşe nu sunt decât fabricaţii grosiere ale propagandei”, i-a transmis Putin lui Scholz, potrivit unui comunicat al Kremlinului.
El a afirmat că “scopurile şi obiectivele” Moscovei în războiul său cu Ucraina vor fi “fără nicio îndoială atinse”.
Pe teren, cel puţin şapte persoane, între care doi copii, au fost ucişi în urma unui atac aerian rusesc asupra unei zone rezidenţiale rurale din regiunea Kiev, a anunţat poliţia ucraineană, citată de Reuters.
Atacul a avut loc în localitatea Markhalivka, situată la numai 10 km de periferia de sud-vest a capitalei ucrainene.
Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a aprobat vineri, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie în favoarea creării unei comisii internaţionale de anchetă privind încălcările drepturilor omului şi ale dreptului umanitar în Ucraina după invazia rusă.
Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…
Grupul Financiar Banca Transilvania a participat pentru prima dată în acest an la exercițiul european…
Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…
Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…
Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…
This website uses cookies.
Read More