International

Putin i-a dăruit lui Kim Jong Un o limuzină de fabricaţie rusă, încălcând sancţiunile ONU

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a dăruit liderului nord-coreean Kim Jong Un o limuzină de fabricaţie rusă, au anunţat marţi media de stat de la Phenian, în cadrul consolidării relaţiilor între cele două ţări, potrivit AFP, precizează Agerpres.

Kremlinul a confirmat ulterior că preşedintele rus Vladimir Putin i-a oferit liderului nord-coreean Kim Jong-un o maşină rusească de înaltă clasă din gama Aurus, deşi nu a precizat modelul vehiculului, potrivit EFE.

“Da, este un Aurus”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă rusă oficială TASS, întrebat despre maşina pe care preşedintele i-a făcut-o cadou lui Kim.

Gama Aurus dispune de mai multe modele şi, în funcţie de dotări, preţul variază între 35 şi 50 de milioane de ruble (între 380.000 şi 540.000 de dolari).Prin urmare, cadoul lui Putin ar putea încălca sancţiunile ONU din 2017, care au fost votate inclusiv de Rusia şi care interzic exportul de bunuri de lux către Coreea de Nord.

Kim Jong Un “a primit un autoturism fabricat în Rusia pentru uzul personal din partea lui Vladimir Vladimirovici Putin, preşedintele Federaţiei Ruse”, a transmis agenţia de presă de stat nord-coreeană KCNA.

“Acest cadou este o demonstraţie clară a relaţiilor personale speciale între liderii” celor două ţări, a declarat influenta soră a conducătorului nord-coreean, Yo Jong, citată de aceeaşi media de stat.

“Noi condamnăm Coreea de Nord pentru atitudinea sa insolentă de a etala în public încălcarea sancţiunilor ONU”, a reacţionat un înalt responsabil al Ministerului sud-coreean al Unificării într-o declaraţie făcută presei, sub rezerva anonimatului.

De la vizita liderului Coreii de Nord în Rusia anul trecut, Phenianul s-a apropiat de Moscova.

Un grup de turişti ruşi a sosit la începutul acestei luni în Coreea de Nord pentru o călătorie de patru zile, acesta fiind primul grup străin cunoscut care a vizitat ţara de la închiderea frontierelor din cauza pandemiei de COVID-19.

După summitul între Kim Jong Un şi Vladimir Putin din septembrie, în Extremul Orient rus, SUA şi Coreea de Sud au afirmat în repetate rânduri că Phenianul a expediat arme Moscovei pentru a le utiliza în războiul în Ucraina, în schimbul unui ajutor rusesc pentru programele de satelit dezvoltate de Coreea de Nord.

Cele două părţi au indicat că Vladimir Putin urmează să efectueze o nouă vizită la Phenian.

Kim Jong Un este cunoscut pentru apetenţa sa pentru maşinile de lux. El a fost văzut utilizând SUV-uri Lexus şi modele Mercedes-Benz clasa S.

Un raport al Naţiunilor Unite din 2021 consemnează o tentativă de expediere a unor maşini de lux în valoare de peste un milion de dolari de Emiratele Arabe Unite spre Ningbo, în China, în vederea unei livrări ulterioare în Coreea de Nord.

În cursul vizitei liderului nord-coreean în Rusia anul trecut, Putin l-a invitat la o plimbare pe bancheta din spate a limuzinei sale prezidenţiale Aurus Senat.

Kim Jong Un luase cu el în vizita sa în Rusia un Maybach, care a fost transportat cu un tren special din Coreea de Nord.

Întâlnirea a servit la pecetluirea cooperării militare şi a acordurilor de schimb prin care Phenianul a transferat Moscovei rachete balistice şi obuze de artilerie pe care armata rusă le-a folosit în Ucraina.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

7 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

7 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

8 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

8 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

8 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More