International

Putin i-a spus emisarului preşedintelui Trump că este pregătit să negocieze fără precondiţii încheierea războiului

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus emisarului preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, în timpul întâlnirii lor care a avut loc vineri la Kremlin, că este pregătit să negocieze încheierea conflictului din Ucraina “fără nicio condiţie prealabilă”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit AFP, scrie Agerpres.

“Vladimir Putin a reafirmat că partea rusă este pregătită să reia procesul de negociere cu Ucraina fără nicio condiţie prealabilă”, a precizat Peskov.

Totuşi, preşedintele rus a repetat cu regularitate revendicările sale maximaliste faţă de Ucraina, în special controlul asupra peninsulei Crimeea şi a celorlalte patru provincii ucrainene pe care le-a anexat pe hârtie, dar militar le controlează doar parţial (Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson), excluderea aderării Ucrainei la NATO şi demilitarizarea acestei ţări.

Într-un plan mai larg, Vladimir Putin, care descrie conflictul din Ucraina ca un “război hibrid” dus de NATO prin intermediul Kievului cu obiectivul de a slăbi Rusia, cere o revizuire a arhitecturii de securitate în Europa, în special în ce priveşte poziţionarea forţelor NATO aflate în prezent în apropierea graniţelor ruse.

În discuţia avută vineri la Kremlin cu emisarul lui Trump “au fost abordate, printre alte lucruri, posibila reluare a negocierilor directe între reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei”, a declarat presei consilierul pentru politică externă al preşedintelui rus, Iuri Uşakov, conform căruia întâlnirea a contribuit de asemenea la “apropierea poziţiilor” între Kremlin şi Casa Albă.

O propunere de plan de pace avansată de Trump prevede în principal încetarea permanentă a focului, recunoaşterea de către SUA a peninsulei Crimeea ca fiind de jure parte a Rusiei şi recunoaşterea de facto a controlului rusesc asupra celorlalte teritorii ucrainene ocupate, cu excepţia zonelor din regiunea Harkov, excluderea aderării Ucrainei la NATO (nu şi pe cea a aderării la UE), ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei, trecerea sub control american a centralei nucleare Zaporojie şi garanţii de securitate pentru Ucraina oferite de state voluntare, în principal europene.

Într-o contrapropunere transmisă Washingtonului, Ucraina şi aliaţii săi europeni cer amânarea discuţiilor despre teritorii până la încheierea unui armistiţiu – fără a recunoaşte controlul rusesc asupra vreunui teritoriu ucrainean -, amânarea de asemenea a ridicării sancţiunilor împotriva Rusiei, garanţii sporite de securitate pentru Ucraina şi despăgubirea acesteia de către Rusia pentru daunele provocate de război.

Ultimele negocieri directe ruso-ucrainene au avut loc la Istanbul în martie-aprilie 2022, la o lună după lansarea invaziei ruse asupra Ucrainei. Conform Rusiei, la acele negocieri aproape fusese convenit un acord de pace, dar care în final a fost abandonat de Kiev la cererea Washingtonului şi a premierului britanic de la acea vreme, Boris Johnson, iar Ucraina nu a mai dorit să-l semneze de îndată ce trupele ruse s-au retras din zona capitalei Kiev.

Potrivit unor relatări ulterioare, acordul nerealizat în cele din urmă cuprindea clauze care cereau Ucrainei să adopte un statut de neutralitate geopolitică, să-şi limiteze capacităţile militare şi să acorde un statut special provinciilor din estul ţării, clauze faţă de care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat categoric opoziţia.

Articole recente

Nvidia afirmă că concurența „a sosit fără îndoială”, după lansarea clusterului AI de către Huawei

Huawei își intensifică sistemele de calcul AI, în timp ce producătorul american de cipuri Nvidia…

44 de minute ago

Canalul Panama începe procesul de selecție a firmelor care vor construi și opera conducta de GPL

Canalul Panama a demarat un proces competitiv pentru selectarea companiei care va proiecta, construi și…

49 de minute ago

SUA lansează o inițiativă pentru accelerarea proiectelor de rețele electrice pentru IA; centralele pe combustibili fosili care urmau să fie închise definitiv vor continua să funcționeze

Administrația Trump a lansat joi o inițiativă pentru accelerarea dezvoltării centralelor electrice și a liniilor…

52 de minute ago

Administraţia Trump cere Curţii Supreme permisiunea de a o demite pe guvernatoarea Rezervei Federale Lisa Cook

Administraţia preşedintelui Donald Trump a solicitat joi Curţii Supreme să anuleze deciziile instanţelor inferioare care…

60 de minute ago

Bolojan: Deficitul bugetar nu va putea fi coborît sub 8% în acest an; în 2026 ar trebui dus spre 6%

Premierul Ilie Bolojan estimează că deficitul bugetar nu va putea fi coborât în acest an…

o oră ago

Avion de luptă european FCAS: Germania şi Spania “doresc să ajungă la o soluţie în acest an (Merz)

Berlinul şi Madridul "doresc să ajungă la o soluţie până la sfârşitul anului 2025" privind…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More