Categories: Fără categorie

Putin îl primeşte pe Erdogan pentru discuţii privind Siria, în contextul în care expiră armistiţiul intermediat de SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să-l primească pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan marţi pentru discuţii despre viitorul conflictului sirian, în timp ce un armistiţiu intermediat de Statele Unite urmează să expire în cursul nopţii, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Statele Unite, care la fel ca Turcia sunt membre ale NATO, au căutat să împiedice un avans al Ankarei în teritoriile deţinute de kurzi în nord-estul Siriei în urma retragerii trupelor americane.

Armistiţiul de 120 de ore urmează să expire marţi noapte.

Discuţiile lui Putin cu Erdogan urmează să se concentreze pe “normalizarea situaţiei” în nord-estul Siriei, a declarat Kremlinul într-un comunicat.

Discuţiile ar urma să aibă loc în oraşul Soci, din sudul Rusiei.

Ofensiva Turciei, care a început la începutul acestei luni în apropierea graniţei sale, a vizat teritorii deţinute de militanţii kurzi, pe care Turcia îi condamnă că sprijină terorismul.

Grupurile kurde au căutat să înfiinţeze un stat autonom, Kurdistan, cu teritorii în Siria, Turcia şi Irak.

Rusia şi Turcia, care sprijină părţi opuse în războiul civil sirian, au format o alianţă delicată în ultimul an şi susţin crearea de zone civile sigure, iar Turcia a achiziţionat un puternic sistem rusesc antiaerian, S-400, ceea ce irită celelalte state membre ale NATO.

Rusia, cel mai puternic sprijin militar al statului sirian, în mod tradiţional s-a opus operaţiunilor în ceea ce consideră a fi teritoriul suveran al Siriei.

Ministrul rus al apărării Serghei Şoigu a declarat cu o zi înainte de întâlnirea dintre Putin şi Erdogan că incursiunea Turciei a permis teroriştilor să evadeze din închisori, sporind îngrijorarea că combatanţii extremişti s-ar putea întoarce în ţările de origine, inclusiv în Rusia. 

Articole recente

Rusia speră la noi discuţii cu SUA în această toamnă

Rusia speră că o nouă rundă de discuţii poate fi programată cu reprezentanţi ai SUA…

31 de minute ago

ANALIZĂ XTB: Petrolul înregistrează scăderi importante ale prețurilor. De ce se află sub presiune și cine poate profita?

Pe piețele globale se observă o reducere evidentă a prețurilor petrolului, înregistrând scăderi de jumătate…

2 ore ago

Sondaj Avangarde: 57% dintre români, de acord cu alocarea a 5% din PIB pentru Apărare

Aproximativ 57% dintre români sunt de acord ca țara noastră să aloce 5% din PIB…

3 ore ago

Trump şi Zelenski ar urma să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a discuta despre eforturile de pace din Ucraina, anunţă Marco Rubio

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni „probabil” cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski săptămâna…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More