Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSerghei Şoigu/ Sursa foto: facebook.com/mod.mil.rus
Actualul ministru rus al apărării Serghei Şoigu nu va mai face parte din noul guvern al premierului Mihail Mişustin care va fi numit după ce preşedintele Vladimir Putin a fost reînvestit în funcţie pentru un nou mandat prezidenţial, a anunţat Kremlinul duminică seară, transmit agenţiile ruse de presă, citate de Reuters.
Putin l-a propus pentru postul de ministru al apărării pe Andrei Belusov, fost vicepremier, un economist civil. Preşedintele rus doreşte ca ministrul apărării să fie absolut deschis inovării şi ideilor noi, motiv pentru care l-a ales pe Belusov, a menţionat Kremlinul.
Şoigu urmează să devină secretar al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, post ocupat în prezent de Nikolai Patruşev, care la rândul său va fi numit într-o nouă funcţie, în cadrul complexului militar-industrial.
În schimb, şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, rămâne în acest post.
Ministrul de externe Serghei Lavrov de asemenea îşi păstrează postul.
Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…
Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…
Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…
Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…
Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…
This website uses cookies.
Read More