International

Putin nu împinge Belarusul să intre în război cu Ucraina, spune Lukaşenko (Reuters)

Preşedintele rus Vladimir Putin nu încearcă să împingă Belarusul să intre în războiul din Ucraina, a declarat preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko într-un interviu online publicat joi şi citat de Reuters.

“Să implice Belarusul (…), ce ar ieşi din asta? Nimic”, a spus Lukaşenko, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Putin, a cărui ţară se învecinează cu Ucraina, Rusia şi trei ţări NATO, inclusiv Polonia.

“Dacă voi, ucrainenii, nu treceţi graniţa noastră, nu vom participa niciodată la acest război. În acest +război fierbinte+. Dar vom ajuta mereu Rusia – ei sunt aliaţii noştri”, a spus el în interviul cu Diana Pancenko, o jurnalistă ucraineană prorusă.

Lukaşenko a declarat de asemenea că el crede că Putin a reuşit deja să-şi atingă obiectivele în ceea ce Rusia numeşte “operaţiune militară specială” în Ucraina şi a adăugat că cele două părţi ar trebui să stea la masa de negocieri şi să fie gata să discute toate problemele, inclusiv viitorul Crimeei şi al altor teritorii ucrainene pe care le pretinde Moscova.

“Obiectivele sale (ale Rusiei) au fost deja îndeplinite până în prezent. Ucraina nu se va comporta niciodată atât de agresiv faţă de Rusia după sfârşitul acestui război, aşa cum a făcut înainte de război”, a spus Lukaşenko.

Anul trecut, Putin a declarat că Rusia trebuie să trimită zeci de mii de trupe în Ucraina pentru a proteja propria securitate şi pe cea a vorbitorilor nativi de limbă rusă, în special în estul Ucrainei, faţă de ceea ce el a numit “neonazişti” şi ultranaţionalişti la putere la Kiev, aminteşte Reuters, potrivit Agerpres.

Ucraina şi aliaţii săi occidentali spun că acest lucru este un nonsens şi prezintă invazia declanşată de Rusia ca pe o acaparare de teritorii în stil imperial.

Lukaşenko a avertizat că Belarusul va răspunde în cazul unei agresiuni externe, inclusiv prin utilizarea armelor nucleare pe care Moscova le-a amplasat pe teritoriul său.

“Nu poate exista decât o singură ameninţare – agresiunea împotriva ţării noastre. Dacă agresiunea împotriva ţării noastre începe din Polonia, Lituania, Letonia, vom răspunde imediat cu tot ce avem”, a subliniat el.

Au existat contacte directe între Ucraina şi Belarus, dar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a oprit, a mai declarat preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko în interviul online difuzat joi.

Ultimul astfel de contact a avut loc acum câteva luni şi a inclus o discuţie despre posibilitatea ca Belarusul să intre în război de partea Rusiei, a precizat el.

Articole recente

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

o oră ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

2 ore ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

2 ore ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More