Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: en.kremlin.ru
Construcţia porţiunii finlandeze a conductei de gaze Nord Stream 2 este finalizată, a anunţat miercuri la Helsinki preşedintele rus Vladimir Putin, citat de Reuters, potrivit Agerpres.
Exprimându-se alături de omologul său finlandez Sauli Niinistö într-o conferinţă de presă, Putin a mai declarat că Rusia va începe să emită vize electronice pentru unele ţări ale Uniunii Europene începând cu 1 octombrie. El nu a numit ţările.
Printre altele, în timpul vizitei la Helsinki, Vladimir Putin a lăudat legăturile puternice cu Finlanda vecină, notează agenţia DPA.
“Relaţia noastră cu Finlanda a crescut în mod tradiţional mai degrabă continuu, în fiecare domeniu”, i-a spus Putin preşedintelui finlandez Sauli Niinistö la întâlnirea din capitala finlandeză, potrivit mass-media de stat ruse.
El a propus ca discuţiile cu Niinistö să se axeze pe “fiecare problemă pentru care avem un interes reciproc”.
Într-un comunicat separat, Kremlinul a declarat că discuţiile se vor concentra de asemenea pe relaţia Rusiei cu UE. Finlanda deţine în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Toate măsurile care au împins deficitul în sus au fost pe placul multora: recalcularea pensiilor,…
Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…
Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…
Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…
This website uses cookies.
Read More