International

Putin proclamă sfârşitul ”îngrozitorului neocolonialism”

Preşedintele rus Vladimir Putin a proclamat vineri sfârşitul “îngrozitorului neocolonialism” din politica internaţională şi a salutat strategia economică a Moscovei după ruperea celor mai importante relaţii cu Occidentul, notează AFP, potrivit Agerpres.

Liderul de la Kremlin a ţinut un discurs la Forumul Economic de la Sankt Petersburg, o manifestaţie anuală redus la minimum de la invazia rusă a Ucrainei de către Rusia la sfârşitul lui februarie 2022 şi sancţiunile occidentale care au urmat.

“Îngrozitorul sistem neocolonial din relaţiile internaţionale a încetat să mai existe, în timp ce ordinea mondială multipolară câştigă importanţă”, a declarat Putin. “Este inevitabil”, a subliniat preşedintele rus.

Putin atacă în mod regulat ceea ce prezintă ca hegemonia americană din politica internaţională şi încearcă să prezinte invadarea Ucrainei de către trupele sale ca pe o luptă împotriva decadenţei occidentale.

În discursul său, el i-a acuzat pe occidentali că refuză dialogul cu Moscova, sugerând că ei ar putea ajunge să ceară acest lucru în viitor.

“Şi vom vedea când şi despre ce vom putea vorbi cu ei”, a ţinut el să adauge.

În ceea ce priveşte economia Rusiei, Putin a recunoscut că al doilea trimestru al anului trecut a fost “cel mai dificil”, din cauza sancţiunilor occidentale.

“Astăzi putem spune cu încredere: strategia adoptată la acea vreme de statul şi companiile ruseşti a funcţionat”, a adăugat el.

Putin a mai susţinut că aproximativ jumătate dintre ruşii care şi-au părăsit ţara după invadarea Ucrainei s-au întors.

Tema pentru forumul din Sankt Petersburg din acest an a fost “Dezvoltarea suverană este fundamentul unei lumi juste”, a indicat Kremlinul.

Agenţia France-Presse, ca toţi reprezentanţii organizaţiilor sau ţărilor considerate “neprietene” de către Rusia, nu a fost acreditată pentru acest forum.

Articole recente

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

7 minute ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

9 minute ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

10 minute ago

Trump avertizează că răbdarea sa față de Putin „se epuizează rapid”

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…

3 ore ago

Gemini, platforma de tranzacționare a criptomonedelor a fraților Winklevoss, înregistrează o creștere de peste 14% la debutul pe Nasdaq

Acțiunile bursei de criptomonede Gemini Space Station au crescut cu 14% vineri, după ce operatorul…

3 ore ago

SUA solicită G7 și UE să impună tarife Chinei și Indiei pentru achizițiile de petrol rusesc

Miniștrii de finanțe din G7 discută posibile tarife vamale pentru țările care „fac posibilă” războiul…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More