Gaze naturale

Putin propune Europei repararea gazoductelor Nord Stream sau crearea unui hub al gazelor în Turcia

Avarierea gazoductelor Nord Stream este un ”act de terorism internaţional” de care profită SUA, Polonia şi Ucraina, a declarat miercuri, la o conferinţă pe teme energetice, preşedintele rus Vladimir Putin, care a sugerat că Rusia ar putea redirecţiona gazele pentru Nord Stream către Marea Neagră şi ar putea chiar crea un hub major de gaze pentru Europa în Turcia, relatează agenţiile AFP şi Reuters, potrivit Agerpres. 

Cei care caută să taie legăturile între Rusia şi Europa sunt în spatele sabotajului Nord Stream, a spus Putin la conferinţa Moscow Energy Week.

”Beneficiarii sunt evidenţi (…) Întrucât (acest incident) consolidează importanţa geopolitică a sistemelor gazeifere rămase, a celui care trece pe teritoriul Poloniei (…) şi a celui din Ucraina, pe care Rusia l-a construit pe cheltuiala proprie. Dar şi (importanţa geopolitică) a Statelor Unite, care de acum înainte îşi pot livra energia la preţuri ridicate”, a argumentat preşedintele rus.

Totuşi, o secţiune a conductei Nord Stream 2 este în continuare intactă, iar Rusia este dispusă să livreze gaze prin aceasta, a reafirmat Putin. Rusia a transmis deja această propunere Germaniei, care însă a refuzat-o.

Gazoductul Nord Stream 2 nu a funcţionat niciodată, întrucât sancţiunile impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei au împiedicat darea ei în exploatare, iar livrările de gaze ruseşti către Europa prin conducta Nord Stream 1 au fost suspendate de Moscova luna aceasta sub pretextul unor probleme tehnice.

Liderul de la Kremlin a mai declarat miercuri că este posibilă repararea gazoductelor Nord Stream după exploziile care le-au avariat pe 26 septembrie, dar pentru aceasta Rusia şi Europa trebuie să ia o decizie, atât în privinţa reparaţiilor cât şi a garantării exploatării conductelor. ”Mingea este în terenul Uniunii Europene, dacă ea vrea, nu are decât să deschidă robinetul”, a indicat preşedintele rus.

Pe viitor, a adăugat Putin, dacă gazoductele Nord Stream nu vor fi operaţionale, Rusia ar putea redirecţiona gazele către Turcia şi ”să creeze cel mai mare hub al gazelor pentru Europa în Turcia”. ”Asta, desigur, dacă partenerii noştri sunt interesaţi. Şi dacă va fi rentabil economic, evident”, a mai remarcat el.

Articole recente

WeMat încheie anul 2022 cu venituri de 17 milioane euro, în creștere cu 13,5% față de anul precedent

WeMat, companie care activează pe segmentul pardoselilor comerciale pe piața imobiliară, anunță venituri de 17…

17 minute ago

CreditAmanet raportează venituri în creștere cu 30% în 2022 față de anul precedent şi o creştere cu peste 20% a profitului

În 2023, CreditAmanet va investi un milion de euro în digitalizare; Planurile de dezvoltare includ…

20 de minute ago

Percheziţii DNA la Poliţia Locală şi Poliţia Capitalei într-un dosar privind încheierea unor contracte de achiziţie

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, luni, percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţul Călăraşi într-un…

o oră ago

18 companii listate la Bursa de Valori București, din Piața Principală și Piața AeRO, au obținut nota maximă VEKTOR (ARIR)

ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (IR), publică…

o oră ago