International

Putin pune în alertă forțele de descurajare nucleară ale Rusiei (AP)

Președintele Vladimir Putin a ordonat forțelor ruse de descurajare nucleară să fie puse în alertă maximă duminică, pe fondul tensiunilor cu Occidentul din cauza invaziei sale în Ucraina, scrie Associated Press.

Vorbind la o întâlnire cu înalți oficiali ai săi, Putin a afirmat că principalele puteri ale NATO au făcut „declarații agresive”, împreună cu Occidentul care a impus sancțiuni financiare puternice împotriva Rusiei, inclusiv a președintelui însuși.

Alerta înseamnă că Putin a ordonat ca armele nucleare ale Rusiei să fie pregătite de lansare. El le-a spus ministrului rus al apărării și șefului Statului Major al armatei să pună forțele de descurajare nucleară într-un „regim special de luptă”.

„Țările vestice nu doar întreprind acțiuni neprietenoase împotriva țării noastre în sfera economică, dar oficiali de rang înalt din membrii lideri ai NATO au făcut declarații agresive cu privire la țara noastră”, a spus Putin în comentarii televizate.

Ordinul său a ridicat amenințarea că tensiunile cu Occidentul legate de invazia din Ucraina ar putea duce la utilizarea armelor nucleare.

Liderul rus a amenințat săptămâna aceasta că se va răzbuna aspru împotriva oricăror națiuni care au intervenit direct în conflictul din Ucraina.

Vladimir Putin a averizat anterior că ar putea lansa arme nucleare împotriva oricărei țări care interferează cu campania sa militară din Ucraina.

Articole recente

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

5 minute ago

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la maturitate în ultimii 40 de ani. El ar putea fi şi ultimul

Prinţul Hisahito al Japoniei este primul membru masculin al familiei regale care a ajuns la…

10 minute ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

28 de minute ago

Ucraina: Rusia pregăteşte o încercare de “străpungere decisivă” în Doneţk, potrivit trupelor ucrainene

Lupte grele continuă pe frontul din estul Ucrainei, unde armata ucraineană observă o schimbare de…

29 de minute ago

În domeniul energiei, interesele României şi Ungariei se suprapun, afirmă ministrul ungar de externe

Interesele Ungariei şi ale României în domeniul energiei sunt "deplin aliniate", iar cele două ţări…

31 de minute ago

Tunisia: Plecarea flotilei umanitare spre Fâşia Gaza amânată

Plecarea din Tunisia, programată pentru duminică, a unei flotile care transportă activişti pro-palestinieni şi ajutoare…

34 de minute ago

This website uses cookies.

Read More