International

Putin se pregăteşte pentru un lung război de uzură (serviciul de informaţii militare al Ucrainei)

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, se pregăteşte pentru un război de uzură pe termen lung după ce şi-a dat seama că nu va putea prelua rapid controlul asupra Ucrainei, relatează luni publicaţia Ukrainska Pravda, citând Direcţia principală de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR).

“Faptul că Rusia se pregăteşte de un război de lungă durată înseamnă că inamicul înţelege că planul său de a cuceri rapid Ucraina este imposibil de pus în aplicare. În consecinţă, în prezent, Putin ia în considerare opţiunea unui război de uzură pe termen lung”, a declarat un purtător de cuvânt al GUR, Andrii Iusov, potrivit Agerpres.

Nu a existat “un război de uzură pe termen lung” în planurile iniţiale ale preşedintelui rus, spune el, însă în ultimele luni, potrivit acestuia, s-a văzut că Kremlinul a pus pe “picior de război” economia ţării, încercând să-i forţeze pe ruşi să se obişnuiască cu ideea că războiul va fi de lungă durată.

Obiectivul Ucrainei este opus, a afirmat purtătorul de cuvânt al GUR, potrivit căruia Kievul speră ca 2023 să fie un an al victoriei şi al unei schimbări fundamentale a situaţiei.

“Nici Ucraina şi nici întreaga lume civilizată nu au nevoie de un război de lungă durată”, a mai spus el.

Încă de la începutul invaziei pe scară largă, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, declarase că Rusia se pregătea pentru un război de lungă durată împotriva Ucrainei, acumulând resurse şi construind fortificaţii defensive în teritoriile ocupate.

Rusia a lansat la 24 februarie anul trecut o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei, prima de acest fel în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Potrivit experţilor ucraineni, Moscova spera să ajungă aproximativ într-o săptămână la Kiev şi să răstoarne guvernul preşedintelui Volodimir Zelenski pentru a instala un regim prorus. Însă la aproape un an de la declanşarea invaziei, Rusia a suferit numeroase eşecuri pe câmpul de luptă în Ucraina, chiar dacă a anexat patru regiuni – Doneţk, Lugank (est), Herson şi Zaporojie (sud), dar pe care nu le controlează în totalitate nici la ora actuală.

În prezent, există o puternică îngrijorare la Kiev că Rusia ar putea lansa o noua ofensivă pe unul sau mai multe fronturi în următoarele săptămâni. Această ameninţare a grăbit decizia Occidentului de a furniza Ucrainei arme din categoria ofensivă, afirmă experţi ucraineni, citaţi de agenţia de presă Unian.

Articole recente

Preşedintele Trump ordonă construirea unei săli de bal uriaşe la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump, care remodelează Casa Albă după gusturile sale, va adăuga o sală…

17 minute ago

Ministrul de Externe cere Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei din faţa unei clădiri publice

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a solicitat Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei arborat în…

19 minute ago

Iranul respinge acuzaţiile de tentative de “asasinat şi răpiri” în străinătate aduse de SUA şi alte ţări occidentale

Iranul a respins acuzaţiile de tentative de "asasinat şi răpiri" în străinătate pe care i…

o oră ago

Premieră pentru programul FIDELIS: titluri de stat pe 10 ani denominate în euro (MFP)

Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 1 august până vineri 8 august, o nouă emisiune FIDELIS de…

2 ore ago

Donald Trump califică drept ‘dezgustător’ ultimul val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei

Donald Trump a calificat joi drept "dezgustător" ultimul val de atacuri ruseşti asupra Ucrainei, după…

2 ore ago

NIS, controlată de Gazprom, va ieşi de pe piaţa din Bulgaria

Compania energetică sârbească Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată de Gazprom, a decis oficial să renunţe…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More