International

Putin se va deplasa în străinătate săptămâna aceasta, pentru prima oară de la invadarea Ucrainei de către Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin se va deplasa în cursul acestei săptămâni în Tadjikistan şi în Turkmenistan, două foste republici sovietice din Asia Centrală, a informat duminică televiziunea de stat rusă, citată de Reuters şi media oficiale ruse.

Pavel Zarubin, corespondentul acreditat la Kremlin al televiziunii publice Rossia-1, a declarat că Vladimir Putin va efectua o vizită în Tadjikistan şi în Turkmenistan, înainte de a-l primi la Moscova pe preşedintele indonezian Joko Widodo.

La Duşanbe, capitala Tadjikistanului, liderul rus se va întâlni cu omologul său Imomali Rahmon, un aliat apropiat al Rusiei. Pe teritoriul acestei foste republici sovietice, care are graniţă comună cu Afganistanul, Rusia dispune de cea mai mare bază militară din afara ţării.

Vladimir Putin va asista apoi la Aşhabad la summitul naţunilor riverane Mării Caspice, la care vor participa liderii Azerbaidjanului, Kazahstanului, Iranului şi Turkmenistanului, a indicat Pavel Zarubin.

Ultima vizită cunoscută a lui Vladimir Putin în afara Rusiei a avut loc la Beijing la începutul lunii februarie, unde el a convenit cu preşedintele chinez Xi Jinping un tratat de prietenie “fără limite”, cu câteva ore înainte ca ambii să asiste la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă, potrivit Agerpres.

Un moment de suspans provocaseră sâmbătă seara o serie de media ruse, care au relatat că Putin a sosit seara târziu de urgenţă la Kremlin şi au difuzat imagini cu convoiul prezidenţial care se îndrepta spre sediul preşedinţiei ruse, sugerând că şeful statului ar urma să facă o declaraţie.

La scurt timp, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a infirmat că preşedintele rus sosit în toiul nopţii la Kremlin ar fi intenţionat să facă vreo declaraţie.

Înainte de aceasta, Putin se întâlnise cu liderul belarus, Aleksandr Lukaşenko, la Sankt-Petersburg.

Lukaşenko a spus că blocarea tranzitului anumitor mărfuri către Kaliningrad “este egală cu o declaraţie de război” şi că speră într-un răspuns dur şi ‘în oglindă’ din partea Rusiei la aceste “acţiuni ostile” ale Lituaniei, conform Ukrainska Pravda.

Putin l-a asigurat pe Lukaşenko că Rusia va furniza arme adecvate armatei belaruse pentru a consolida apărarea aşa-zisei ‘Uniuni statale’ pe fondul acţiunilor agresive ale Occidentului.

Rusia încearcă să atragă Belarus în războiul său împotriva Ucrainei prin provocări vizând infrastructuri şi populaţia civilă, în special, în oraşul belarus Mozîr, relatează media ucrainene. Acolo ar fi sosit deja grupuri de sabotori, deghizaţi în civili, care includ ofiţeri ai GRU-ului rus şi mercenari de la companii militare private ruseşti, potrivit publicaţiei ucrainene Slovo i delo.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

49 de minute ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

53 de minute ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

o oră ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

o oră ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

o oră ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More