Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFoto: Kremlin
Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cancelarul german, Angela Merkel, şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu progresul gazoductului Nord Stream 2 dintre ţările lor, a anunţat miercuri Kremlinul, după anunţul unui acord între Berlin şi Washington cu privire la acest subiect, notează AFP, potrivit Agerpres.
Cei doi “lideri sunt satisfăcuţi să vadă că construcţia Nord Stream 2 este pe punctul de a fi încheiată”, a declarat Kremlinul după o conversaţie telefonică între Vladimir Putin şi Angela Merkel.
Preşedintele rus a salutat, potrivit Kremlinului, “angajamentul” Berlinului de a duce la îndeplinire acest proiect. El a insistat asupra aspectului “pur comercial” al gazoductului, prezentat ca o garanţie pentru aprovizionarea cu energie a Germaniei şi, în general, a Uniunii Europene (UE).
Statele Unite şi unele ţări europene considerau că acest proiect va spori dependenţa Europei de Rusia în domeniul energetic. Dar Washingtonul şi-a schimbat părerea într-o răsturnare de situaţie neaşteptată.
Preşedintele american, Joe Biden, a renunţat să blocheze proiectul, apreciind că este prea târziu şi că este mai bine să mizeze pe cooperarea cu Germania, Washingtonul dorind să-şi asigure cooperarea acesteia în alte dosare, în special legat de China.
Acordul deschide calea unor sancţiuni împotriva Rusiei în cazul unor derapaje. De asemenea, el promite ca Washingtonul şi Berlinul se vor angaja să permită prelungirea măsurilor care garantează trecerea prin Ucraina a gazelor ruseşti.
Gazoductul Nord Stream 2 ocoleşte infrastructura ucraineană, ceea ce ar putea priva ţara de un miliard de dolari în venituri anuale, sporind temerile Kievului că va fi mai vulnerabil în faţa unor eventuale atacuri ruseşti.
“Preşedintele rus şi cancelarul german au evocat posibilitatea de a prelungi după 2024 acordul dintre Gazprom”, gigant energetic rus, “şi ucraineanul Naftogaz privind tranzitul gazelor pe teritoriul ucrainean”, a anunţat Kremlinul fără alte detalii.
Dusan Bajatovic a subliniat că, pentru a elimina complet NIS de pe lista sancțiunilor SUA,…
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile…
Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Consiliul Concurenţei…
Restructurarea Ministerului Energiei se va finaliza în două săptămâni, dar instituția trebuie aliniată din punct…
România va dispune, până la sfârșitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…
Cele două mari piețe și blocuri comerciale de pe malurile Atlanticului au negociat timp de…
This website uses cookies.
Read More