International

Putin spune că “se va ocupa de bandiţii” ucraineni care atacă regiunea Kursk

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări luni că “se va ocupa” de soldaţii ucraineni care desfăşoară ofensiva din regiunea de frontieră Kursk de la începutul lunii august, salutând în acelaşi timp faptul că această operaţiune nu a reuşit să “oprească” avansul rusesc în estul Ucrainei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Trebuie să ne ocupăm de aceşti bandiţi care au intrat pe teritoriul Rusiei, în regiunea Kursk, şi care încearcă să destabilizeze situaţia din teritoriile de frontieră în ansamblu”, a spus preşedintele rus în timpul unei întâlniri cu elevii.

Aceste remarci virulente contrastează cu discursul obişnuit al oficialilor ruşi, care până acum au încercat să minimizeze ofensiva forţelor ucrainene în regiunea Kursk, lansată pe 6 august.

Putin a subliniat, totuşi, că Ucraina “nu şi-a îndeplinit sarcina principală pe care şi-a propus-o: să oprească ofensiva (rusă) în Donbas”.

Armata ucraineană a luat forţele ruse prin surprindere în regiunea Kursk, capturând rapid sute de kilometri pătraţi şi zeci de localităţi, înainte de a fi oprită.

Autorităţile ucrainene au susţinut că această operaţiune a avut ca scop, printre altele, să forţeze Rusia să redistribuie în această regiune forţe aflate în prezent în ofensivă în estul Ucrainei.

Acest pariu pare să fi fost pierdut, deoarece armata rusă şi-a accelerat înaintarea în est, cucerind noi sate aproape zilnic şi se află acum la mai puţin de zece kilometri de oraşul Pokrovsk, un important centru logistic.

Potrivit lui Putin, trupele ruse avansează acum câţiva kilometri pătraţi cu fiecare atac, şi nu cu câteva sute de metri ca înainte. “A trecut mult timp de când nu am mai văzut un astfel de ritm ofensiv în Donbas”, a spus el.

Ofensiva ucraineană din regiunea Kursk a lăsat cel puţin 31 de civili morţi şi peste 140 de răniţi, iar peste 130.000 de persoane au fugit de lupte, conform autorităţilor ruse.

Putin a recunoscut luni că locuitorii din Kursk şi din alte regiuni de la graniţa cu Ucraina, care sunt bombardate în mod regulat, “trec prin greutăţi severe”.

Articole recente

Spania le interzice miniştrilor israelieni de extremă dreapta Itamar Ben-Gvir şi Bezalel Smotrich să intre pe teritoriul său

Guvernul de la Madrid a anunţat marţi interzicerea intrării pe teritoriul Spaniei a ministrului securităţii…

13 minute ago

Franţa se pregăteşte pentru mişcarea de protest “Blocăm totul”; Macron doreşte să numească rapid un nou premier

Franţa se pregăteşte pentru greve şi proteste care vor avea loc miercuri în cadrul unei…

14 minute ago

Grindeanu: Vom prezenta în zilele următoare ceea ce am gândit noi pe programul PSD de relansare economică

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că în următoarele zile va prezenta…

15 minute ago

Germania presează UE să relaxeze interdicţia vânzării de automobile cu motoare pe combustie din 2035

Cancelarul german, Friedrich Merz, a cerut marţi mai multă "flexibilitate" cu privire la reglementările europene…

17 minute ago

Un oficial de la Banca Naţionala a Poloniei vede motive pentru reducerea ratei dobânzii, dar avertizează asupra riscurilor

Comitetul de Politică Monetară de la Banca Naţională a Poloniei ar putea reduce, încă odată,…

o oră ago

Fenechiu: Eu cred că nu se pune în momentul de faţă problema majorării vârstei de pensionare

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat, marţi, că nu se pune în momentul de…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More