Update articol:
Putin proclamă sfârşitul lumii unipolare conduse de SUA

Putin: SUA s-au proclamat a fi mesagerul lui Dumnezeu pe Pământ, fără obligații și numai interese; UE şi-a pierdut ”suveranitatea politică” şi este pornită pe un drum care va conduce la radicalism şi la o schimbare a elitelor

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut vineri că în lume au apărut noi centre de putere, ceea ce înseamnă în opinia sa sfârşitul lumii unipolare conduse de SUA, în pofida încercărilor Occidentului de a o conserva ”prin toate mijloacele”.

Era unei ordini mondiale unipolare a ajuns la sfârșit.

Vladimir Putin a spus: Această eră s-a încheiat în ciuda tuturor încercărilor de a o menține și de a o conserva cu orice preț. Schimbarea este un proces natural al istoriei, deoarece este dificil să conciliezi diversitatea civilizațiilor și bogăția culturilor de pe planetă cu stereotipurile politice, economice sau de altă natură – acestea nu funcționează aici, sunt impuse de un singur centru într-un mod brutal și fără compromis.

După ce și-au declarat victoria în Războiul Rece, Statele Unite s-au proclamat a fi mesagerul lui Dumnezeu pe Pământ, fără obligații și numai interese care au fost declarate sacre. SUA par să ignore faptul că în ultimele decenii s-au format noi centre puternice. Fiecare dintre ele își dezvoltă propriul sistem politic și instituții publice după propriul model de creștere economică și, firește, are dreptul de a proteja și de a asigura suveranitatea națională”.

Putin a mai acuzat Statele Unite că tratează celelalte ţări ca pe nişte ”colonii’, însă, crede preşedintele rus, de acum înainte ”nimic nu va mai fi la fel în politica globală”.

În opinia sa, ”asistăm la procese obiective şi la schimbări tectonice revoluţionare” în lume, ”în geopolitică, în economia mondială, în sfera tehnologică, în întregul sistem de relaţii internaţionale, crescând semnificativ rolul regiunilor şi statelor dinamice, promiţătoare”.

Cât despre Uniunea Europeană, el consideră că aceasta şi-a pierdut ”suveranitatea politică” şi este pornită pe un drum care va conduce la radicalism şi la o schimbare a elitelor, criticând totodată politicile economice europene de a ”tipări bani”.

Legat de aceste politici, Putin a insistat că ”operaţiunea militară specială” desfăşurată de Rusia în Ucraina nu are nicio legătură cu inflaţia cu care se confruntă statele europene şi SUA.

În ce priveşte situaţia economică a Rusiei după agresiunea acesteia asupra Ucrainei, Putin a susţinut că ”războiul fulger” al Occidentului prin sancţiunile impuse ţării sale a eşuat, în timp ce, ca efect al acestor sancţiuni, estimează el, statele occidentale vor pierde circa 400 de miliarde de dolari.

 

 

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd