Update articol:

Putin susţine că a crescut numărul atacurilor cibernetice împotriva Rusiei comise de “structuri de stat” străine

Putin Vladimir Putin/ Sursa foto: Twitter

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că numărul atacurilor cibernetice asupra Rusiei comise de “structuri de stat” străine a crescut de mai multe ori şi că Moscova va trebui să-şi consolideze apărarea cibernetică reducând riscul de a utiliza software şi hardware de peste hotare, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Site-urile mai multor companii de stat şi site-uri de ştiri s-au confruntat cu atacuri informatice sporadice după ce Rusia şi-a trimis forţele armare în Ucraina pe 24 februarie, adesea pentru a difuza informaţii care contrazic linia oficială a Moscovei privind conflictul.

“Au loc tentative ţintite de a dezactiva resursele de internet ale infrastructurii critice de informaţii a Rusiei”, a afirmat Vladimir Putin, adăugând că media şi instituţiile financiare au fost vizate.

“Atacuri grave au fost lansate asupra site-urilor oficiale ale agenţiilor guvernamentale. Tentativele de a accesa ilegal reţelele corporatiste ale unor companii ruse de vârf sunt de asemenea mult mai frecvente”, a spus el.

Într-o întâlnire cu Consiliul de Securitate, Putin a apreciat că Rusia va trebui să-şi amelioreze securitatea informaţiei în sectoare cheie şi să treacă la folosirea de tehnologie şi echipament domestice.

Moscova încearcă de multă vreme să-şi amelioreze infrastructura internă de internet, deconectându-se chiar de la reţeaua globală de internet în timpul unor teste de vara trecută.

Totuşi, barajul fără precedent de sancţiuni occidentale impuse în replică la campania militară a Rusiei din Ucraina a sporit presiunea de a creştere rezilienţa sistemelor IT ale ţării, notează Reuters.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (11/12/2025)

Demersuri vanzare pachet de actiuni detinut la Constructii Feroviare Craiova

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (11/12/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/12/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (11/12/2025)

Disponibilitate vot on-line AGOA din 17 decembrie 2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (11/12/2025)

Depasirea pragul de 5% din totalul drepturilor de vot