International

Putin susţine că o parte din armamentul occidental pentru Ucraina ajunge la talibani

Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut vineri că unele arme occidentale furnizate Ucrainei ajung prin contrabandă în Orientul Mijlociu, de unde sunt vândute talibanilor din Afganistan, informează Reuters, potrivit Agerpres.

“Acum se spune: în Orientul Mijlociu ajung arme din Ucraina. Păi bineînţeles că da, fiindcă sunt vândute. Şi sunt vândute talibanilor, iar de acolo ajung oriunde”, a spus Putin.

Din 24 februarie anul trecut, când forţele ruse au invadat Ucraina, puterile occidentale le-au trimis ucrainenilor armament în valoare de zeci de miliarde de dolari, pentru a rezista Rusiei. Kievul afirmă că toate armele livrate sunt controlate strict, însă unii oficiali occidentali şi-au exprimat îngrijorarea, iar Statele Unite au cerut Ucrainei să facă mai mult pentru combaterea problemei mai ample a corupţiei.

Şeful Interpol, Juergen Stock, a avertizat în iunie 2022 că o parte din armamentul avansat pentru Ucraina va ajunge la grupuri infracţionale organizate, reaminteşte Reuters.

Un raport despre războiul din Ucraina şi comerţul ilegal cu armament, întocmit de Iniţiativa Globală Împotriva Crimei Organizate Transnaţionale, arăta în martie că “în prezent nu există un flux substanţial de arme din zona de conflict ucraineană”, însă “toate precedentele sugerează că, în special dacă nu se reacţionează proactiv şi cu imaginaţie la ameninţare, la sfârşitul războiului actual câmpurile de luptă din Ucraina ar putea ajunge şi vor ajunge noul arsenal al anarhiei, care îi înarmează pe toţi, de la insurgenţii din Africa la gangsterii de pe străzile Europei”.

Conform Institutului pentru Economia Mondială din Kiel, primii opt donatori occidentali pentru Ucraina – în fruntea cărora se află SUA – şi-au luat angajamente militare în valoare de cel puţin 84 de miliarde de euro faţă de ucraineni.

Asistenţa militară americană include 160 de obuziere de 144 mm, 109 vehicule blindate Bradley, peste 111 milioane de gloanţe şi 38 de sisteme de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată.

Articole recente

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

28 de minute ago

Grecia/ Fraudarea ajutoarelor agricole europene, “o problemă cronică” (premierul grec)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…

42 de minute ago

Bumbacul indian este scutit de taxe, însă măsura ar putea să submineze cererea internă (analiză)

India a decis să prelungească suspendarea taxelor de import pentru bumbac până la sfârşitul anului,…

43 de minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul de reformă a sănătății – respinsă

Moțiunea de cenzură 'Demisia Guvernului Bolojan - cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate,…

o oră ago

Ucraina lovește infrastructura petrolieră „strategic importantă” din Rusia, confirmă Statul Major General

Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar Krai din Rusia și…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More