Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: en.kremlin.ru
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că el este împotriva dezvoltării armelor nucleare spaţiale, în timp ce ministrul său al apărării Serghei Şoigu a negat la rândul său că Rusia ar intenţiona să desfăşoare o astfel de armă, după ce Washingtonul a acuzat săptămâna trecută Moscova că dezvoltă o armă anti-satelit, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
“Poziţia noastră este clară şi transparentă: am fost întotdeauna şi suntem împotriva desfăşurării de arme nucleare în spaţiu”, a spus Putin, adresându-se ministrului Şoigu.
“Noi îndemnăm nu doar la respectarea tuturor acordurilor existente în acest domeniu, dar am oferit de mai multe ori să consolidăm colaborarea”, a adăugat liderul de la Kremlin în discuţia transmisă de mass-media.
Activităţile spaţiale ale Rusiei nu diferă de cele ale altor ţări, inclusiv de cele ale SUA, a asigurat preşedintele rus.
Şi ministrul Şoigu a susţinut că Rusia nu are intenţia să desfăşoare arme nucleare spaţiale. “În primul rând, nu există astfel de planuri – arme nucleare în spaţiu. În al doilea rând, Statele Unite ştiu că acestea nu există”, a declarat ministrul rus al apărării.
Acesta a reafirmat de asemenea opinia Moscovei conform căreia relatările din SUA conform cărora Rusia intenţionează să desfăşoare o armă nucleară spaţială au ca scop să-i determine pe congresmenii americani să aprobe oferirea de noi fonduri Ucrainei ca parte a unui plan al Washingtonului de a aplica Rusiei o înfrângere strategică.
Tot în opinia ministrului Şoigu, un al doilea scop al acestor relatări este de a încuraja Moscova să reia dialogul cu Washingtonul asupra stabilităţii strategice. În urmă cu un an, Putin a anunţat suspendarea aplicării de către Rusia a Tratatului Noul START (sau START III) pentru reducerea arsenalelor nucleare, motivând că Statele Unite furnizează Ucrainei armament cu rază lungă de acţiune care a fost deja folosit împotriva bazelor strategice ruse.
Reacţiile lui Putin şi Şoigu vin după ce congresmanul republican Michael Turner, preşedintele Comitetului de Informaţii din Camera Reprezentanţilor a SUA, a emis miercurea trecută un comunicat vag în care a făcut referire la o nouă ameninţare serioasă la adresa securităţii naţionale a SUA, fără a oferi vreun detaliu, dar i-a cerut preşedintelui democrat Joe Biden să declasifice informaţii pe acest subiect.
Casa Albă a confirmat a doua zi că Rusia dezvoltă “o capabilitate anti-satelit”, dar nu a precizat dacă aceasta are şi o dimensiune nucleară, cum au susţinut unele mass-media americane.
“Nu vorbim aici despre o armă care să poată fi folosită pentru a ataca fiinţe umane sau a provoca distrugeri pe Terra”, a explicat purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby.
Dar o astfel de armă ar putea ameninţa astronauţii pe orbita terestră joasă sau ar putea provoca pagube sateliţilor militari sau civili, a adăugat responsabilul american, asigurând că Washingtonul “ia foarte în serios” această situaţie.
El a precizat că această nouă armă a Rusiei se află încă în stadiul de dezvoltare, ea nu este activă şi nu reprezintă “o ameninţare imediată pentru securitatea cuiva”.
De asemenea, a mai spus John Kirby, preşedintele Joe Biden a dispus o serie de acţiuni iniţiale de răspuns, inclusiv abordarea diplomatică a chestiunii cu Rusia, mai ales că dezvoltarea unei astfel de arme ar reprezenta, conform Washingtonului, încălcarea unui tratat internaţional.
BET, principalul indice al Bursei de Valori Bucuresti, a depasit, azi, pragul de 20.000 de…
Premierul Ilie Bolojan a informat, marți, că va prelua interimar până la numirea unui nou…
David Popovici a obținut azi medalia de aur la Campionatele Mondiale de nataţie de la…
Liderii SUA (prima economie a lumii, cu un PIB nominal de aproximativ 30 de mii…
Societatea Națională a Sării anunță că, în data de 28 iulie 2025, a fost finalizată…
Premierul Ilie Bolojan propune ca valoarea pensiei unui magistrat să fie de maximum 70% din…
This website uses cookies.
Read More