International

Putin susţine că Rusia nu ocupă teritorii în Ucraina, ci recuperează ceea ce este al ei

Rusia nu acaparează un teritoriu străin, ci recuperează ceea ce este al ei, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin în timpul întâlnirii cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko în insula Valaam din nord-vestul Rusiei, comentând situaţia din jurul oraşului Ceasov Iar din regiunea Doneţk (estul Ucrainei), a cărui capturare a fost anunţată recent de Ministerul Apărării rus, relatează publicaţia independentă rusă The Moscow Times, potrivit Agerpres.

Rusia duce de peste trei ani şi jumătate un război sângeros împotriva Ucrainei, distrugând inclusiv obiective civile şi omorând civili ucraineni.

În cursul unei întâlniri cu presa, Lukaşenko a declarat că Ucraina ar trebui să negocieze pacea în condiţiile puse de Putin, altfel trupele ruse, care, în opinia sa, poartă războiul cu succes, “vor roade totul, vor cuceri şi vor merge mai departe să cucerească”.

Putin l-a întrerupt brusc pe Lukaşenko şi i-a replicat: “Ei recuperează (ceea ce) este al nostru”.

Preşedintele rus a declarat în iunie că el consideră Ucraina “a noastră”, pentru că ruşii şi ucrainenii “sunt un singur popor”.

Putin s-a întâlnit cu Lukaşenko în insula Valaam, situată în partea nordică a Lacului Ladoga. Cu această ocazie, ei au vizitat o celebră mănăstire din insulă, supranumită Athosul Nordului. Imaginile publicate de Kremlin îi arată pe ambii stând în picioare cu lumânări în mâini înconjuraţi de clerici ai Bisericii Ortodoxe Ruse.

SUA au reiterat joi seara în Consiliul de Securitate al ONU că preşedintele Donald Trump doreşte un acord pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina până pe 8 august, potrivit Reuters.

“Atât Rusia, cât şi Ucraina trebuie să negocieze un armistiţiu şi o pace durabilă. Este timpul să se ajungă la o înţelegere. Preşedintele Trump a spus clar că acest lucru trebuie făcut până pe 8 august. Statele Unite sunt pregătite să implementeze măsuri suplimentare pentru a asigura pacea”, a declarat John Kelley, diplomat american de rang înalt, în faţa consiliului format din 15 membri.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

9 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

9 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

11 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More