Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: en.kremlin.ru
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit marţi seară în Cecenia, republica rusă din Caucaz condusă cu o mână de fier de aliatul său Ramzan Kadîrov şi pe care nu a mai vizitat-o din 2011, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Putin a sosit în Republica Cecenă. Un program bogat este prevăzut în cadrul acestei vizite’, a scris Kadîrov pe Telegram.
Televiziunea publică rusă a prezentat imagini cu sosirea lui Putin, coborând dintr-un elicopter şi întâmpinat de Kadîrov şi de colaboratorii săi cei mai apropiaţi.
“Oamenii vor fi bucuroşi. Se vor bucura că preşedintele a venit în republică. Pentru noi, este stimulant, ne dă un plus de energie. Este o mare binecuvântare”, a spus Kadîrov în faţa jurnaliştilor.
Potrivit liderului cecen, Putin şi-a început vizita cu o oprire la mormântul tatălui său care i-a precedat în fruntea Ceceniei, Ahmat Kadîrov, ucis într-un atac comis de rebelii islamişti în 2004.
Înaintea vizitei în Cecenia, Putin a fost marţi mai devreme la Beslan, în Osetia de Nord, o altă republică rusă din Caucaz, unde a adus un omagiu victimelor luării de ostatici sângeroase într-o şcoală de către un comando islamist cecen în 2004.
Cecenia a cunoscut două conflicte armate majore în anii 1990 şi 2000, în care trupele ruse s-au confruntat cu o rebeliune separatistă ce a căpătat caractere islamiste, aceasta s-a răspândit în întreaga regiune şi în 2015 a jurat credinţă organizaţiei jihadiste Statul Islamic.
Republica Cecenia este condusă din 2007 de Ramzan Kadîrov, ale cărui trupe sunt adesea acuzate de încălcări ale drepturilor omului în acest teritoriu.
Vizita lui Putin acolo survine după ce Ucraina a deschis un al doilea front în războiul declanşat împotriva ei de Rusia, armata ucraineană lansând în urmă cu două săptămâni o ofensivă surpriză în regiunea rusă de graniţă Kursk. Unităţile cecene fac parte din forţele ruse desfăşurate acum pentru a face faţă asaltului ucrainean.
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine că România va avea bani pentru pensii şi salarii, însă…
Un număr de 42 de dosare de daună pentru locuinţele asigurate prin poliţa PAD au…
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco…
Industria de asigurări înțelege pe deplin îngrijorările exprimate de autoritățile locale în contextul situațiilor de…
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…
Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…
This website uses cookies.
Read More