Update articol:

PwC România și D&B David și Baias au asistat Vista Bank România în tranzacția de achiziție a Credit Agricole Bank România

Andreea Mitiriță, Partener PwC România Andreea Mitiriță, Partener PwC România

O echipă integrată de specialiști ai PwC România și D&B David și Baias, societatea de avocatură corespondentă PwC în România, a asistat Vista Bank în tranzacția de achiziție a Credit Agricole Bank România, potrivit unui comunicat de presă.

”Ne bucurăm că am asistat Vista Bank în această tranzacție importantă atât pentru bancă, cât și pentru sectorul bancar românesc, care își continuă astfel procesul de consolidare”, a declarat Andreea Mitiriță, Partener PwC România.

Experții PwC România și D&B David și Baias au oferit servicii de audit juridic și fiscal asupra unor aspecte cheie din activitatea Credit Agricole Bank România, asistență în negocierile cu privire la documentația contractuală și asistență la semnarea documentației. Tranzacția este supusă aprobării prealabile a Băncii Naționale a României.

“Încheierea acestei tranzacții confirmă experiența specialiștilor D&B David și Baias și PwC în asistarea unor tranzacții complexe și strict reglementate precum cele din sectorul financiar-bancar”, a spus Ovidiu Bold, Avocat Senior Coordonator D&B David și Baias.

Echipa a implicat mai mulți consultanți fiscali și avocați și a fost coordonată de Andreea Mitiriță, Partener PwC România, și Ovidiu Bold, Avocat Senior Coordonator D&B David și Baias.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025