Burse/Investitii

PwC Top 100 Companii listate din lume: Revenire puternică a valorii de piață, în al doilea trimestru, după scăderea cauzată de izbucnirea pandemiei (vezi topul)

 

Valoarea de piață a celor mai mari 100 de companii listate din lume a revenit puternic în al doilea trimestru, recuperând aproape complet pierderea de 15% înregistrată în primele trei luni ale anului 2020 când a izbucnit pandemia COVID-19, potrivit analizei globale PwC ”Top 100 companii conform capitalizării de piață”, actualizată la 30 iunie.

Astfel, capitalizarea celor 100 de companii a urcat cu 3,57 trilioane dolari, în al doilea trimestru, ajungând la finalul lunii iunie la 25,04 trilioane de dolari, cu doar 1% sub nivelul înregistrat în decembrie 2019, de 25,37 trilioane dolari.

”Pandemia a provocat distorsiuni semnificative pe piețele de capital într-o perioadă scurtă, dar cele mai mari companii din lume încă oferă o relativă siguranță investitorilor, dar cu diferențe clare de performanță pe regiuni și sectoare. Companiile de tehnologie și servicii pentru consumatori au fost motorul revenirii piețelor globale de capital din al doilea trimestru, fiind un semn bun pentru recuperarea economiei. Acestea vor continua să performeze, beneficiind de accelerarea digitalizării, a creșterii comerțului online și migrației către cloud”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță în Afaceri PwC România.

Performanța pe sectoare a companiilor de Top 100

Pe sectoare de activitate, cele mai mari creșteri în martie-iunie au fost înregistrate de industrie și materii prime, de 33%, urmate de cele de tehnologie, cu un plus de 28%, și de servicii, cu 25%. Câștiguri modeste au înregistrat companiile de petrol și gaze, de 10%, și sectorul financiar, de numai 5%.

Pe regiuni, companiile din SUA și China au înregistrat creșteri de 2% a capitalizării, în timp ce firmele din Europa au scăzut cu 3%.

SUA se menține pe primul loc, având mai mult de jumătate (59) dintre companii în clasament, urmate de Europa, cu 17 de companii, și China și regiunile sale, cu 15 companii.

Câștigători versus pierzători

Aproape 90 dintre cele mai mari 100 de companii au înregistrat o creștere a capitalizării de piață din martie până în iunie 2020, comparativ cu doar zece în perioada ianuarie – martie.

Saudi Aramco și-a menținut poziția de lider, dar a suferit din cauza scăderii prețului petrolului. Top 10 mondial, dominat de companiile de tehnologie și comerț electronic, este completat de Apple, Microsoft, Amazon, Alphabet, Alibaba, Facebook, Tencent, Berkshire și  Visa.

Platforma de e-commerce chineză Pinduoduo a înregistrat cea mai mare creștere a capitalizării în perioada analizată, de 148%, urmată de Tesla, cu 104%, PayPal, cu 84%, Reliance Industries, cu 58%, și AbbVie, cu 51%.

Wells Fargo a cunoscut cea mai mare scădere relativă a capitalizării de piață de 11%, la fel ca alte companii din sectorul de petrol și gaze. Dealtfel, șase din primii zece pierzători ai acestei perioade sunt fie din petrol și gaze, fie din sectorul financiar.

 

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

8 minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

39 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

41 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

47 de minute ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

51 de minute ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

57 de minute ago

This website uses cookies.

Read More