Comunicate de presa

Qatargate: Parlamentul European a votat pentru ridicarea imunităţii eurodeputaţilor socialişti Marc Tarabella şi Andrea

Parlamentul European a votat joi, la Bruxelles, pentru ridicarea imunităţii eurodeputaţilor socialişti Marc Tarabella (Belgia) şi Andrea Cozzolino (Italia), vizaţi de justiţia belgiană în scandalul de corupţie Qatargate, în care sunt implicaţi actuali sau foşti membri ai Parlamentului European.

Eurodeputaţii au adoptat, prin ridicare de mână, cele două rapoarte elaborate de Manon Aubry, copreşedintă a Grupului Stângii din PE.

Votul din PE deschide calea pentru audierea celor doi eurodeputaţi de către anchetatorii belgieni şi confirmă unda verde dată marţi în unanimitate de Comisia de afaceri juridice a Parlamentului European (JURI).

Cei doi aleşi europeni, excluşi din grupul europarlamentar S&D şi care au negat orice implicare în scandalul Qatargate, au votat pentru ridicarea propriei imunităţi, potrivit AFP, precizează Agerpres.

În acest scandal de corupţie care afectează imaginea Parlamentului European au fost arestate patru persoane: fostul deputat socialist italian Pier Antonio Panzeri, eurodeputata greacă Eva Kaili, partenerul acesteia, asistentul italian Francesco Giorgi, şi italianul Niccolo Figa-Talamanca, responsabil al unui ONG.

Cei patru sunt acuzaţi de participare la o organizaţie infracţională, spălare de bani şi corupţie.

Ei sunt suspectaţi de încasarea unor mari sume de bani din partea statului Qatar pentru a influenţa în favoarea acestuia declaraţii şi decizii politice în cadrul PE, în special în ceea ce priveşte drepturile lucrătorilor în Qatar, ţară criticată adesea pentru încălcarea acestor drepturi. În cursul unei percheziţii la domiciliul lui Panzeri a fost găsită suma de 600.000 de euro. Conform presei belgiene, el ar fi primit bani şi din partea Marocului pentru a susţine interesele acestei ţări în Parlamentul European.

Fostul eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri, suspect-cheie în acest scandal, a semnat pe 17 ianuarie cu Parchetul belgian un acord în care se angajează să colaboreze cu anchetatorii în schimbul unei pedepse diminuate de închisoare cu executare.

În total, anchetatorii belgieni au confiscat suma de 1,5 milioane de euro în bani lichizi, descoperiţi la domiciliile lui Panzeri şi Kaili, precum şi într-o valiză pe care o avea asupra sa tatăl eurodeputatei elene.

În paralel, Parchetul financiar de la Atena a deschis o anchetă preliminară pentru luare de mită şi spălare de bani cu privire la eurodeputata Eva Kaili.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

2 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

2 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

4 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

4 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

5 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More