Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzHidroelectrica se află într-o zonă în care dinamismul existent în cadrul campaniei ne face să fim mândri de faptul că atâția investitori au avut încredere în noi și îi vom răsplăti cu siguranță cu rezultatele deosebite și anul acesta și anii următori, a declarat Radu Constantin, Membru Directorat Hidroelectrica, la Forumul Energiei.
Domnia sa a explicat: “Ne apropiem de momentul aniversar – un an de la momentul listării companiei la bursă. Acest an a fost deosebit de important pentru compania noastră, venind în întâmpinarea celor care au avut încredere în a investi în acțiunea Hidrolectrica.
Hidroelectrica dorește să fie, în continuare, principalul pilon de stabilitate al sistemului energetic național, astfel încât una dintre principalele preocupări ale noastre este să facem foarte bine ceea ce știm noi să facem, adică să avem grijă de hidroagregatele companiei pentru a genera energia necesară sistemului energetic național.
Avem în derulare proiecte de anvergură de retehnologizare, cum este cel de la Vidraru de peste 900 milioane de lei, sau Râul Mare Retezat – un alt proiect extrem de important pentru Hidroelectrica, în valoare de circa 679 milioane de lei. Acestea sunt două retehnologizări de amploare pe care cu siguranță toată lumea le așteaptă. Încercăm să fim într-o zonă de optimizare a întregului nostru parc de hidroagregate, astfel încât să ne situăm în zona de confort pe care o așteaptă toată lumea de la noi.
Pe zona de investiții, mai avem un proiect deosebit de important, pornit într-o zonă de tranziție energetică – pentru că și aici Hidroelectrica dorește să fie unul dintre pilonii cei mai importanți din România. În acest sens, dezvoltăm cu cei de la Masdar un parteneriat strategic care va ajuta Hidroelectrica să implementeze anumite concepte și să beneficieze de know-how-ul celor de la Masdar într-un domeniu foarte important pentru noi, acela al industriei de regenerabile.
Luna trecută, Hidroelectrica și Masdar au agreat să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată astfel încât acesta să includă realizarea de proiecte solare fotovoltaice on-shore și flotante, precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusivitate tehnologică, pentru o perioadă de 3 ani.
Ca să nu mai depindă de furnizori externi, la finalul anului trecut, Hidroelectrica a semnat contractul cadru pentru transferul de afacere de la Uzina Constructoare de Mașini Reșița (UCMR) către companie. Tranzacția vizează securizarea bazei de active a UCMR, unică în Sud-Estul Europei și esențială în eficientizarea activității de mentenanță și retehnologizare a Hidroelectrica. Preluarea va permite companiei să fie independentă din punct de vedere strategic față de furnizorii externi care îngreunau procesele de contractare și măreau foarte mult timpii de așteptare ai Hidroelectrica. Avem peste 400 de angajați și vom avea grijă să fie într-o zonă de confort pentru că firma a fost în insolvență mulți ani.
În plus, Hidroelectrica este un jucător important și pe piața de furnizare și aici avem proiecte pe digitalizare – domeniu foarte important în cadrul întregii instituții. Suntem într-un moment în care digitalizarea este foarte importantă pentru absolut toate companiile din domeniul energiei”.
Ministerul eston de Externe a anunţat luni că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al…
Germania va organiza cu sprijinul Iordaniei un "pod aerian umanitar către Gaza", a anunţat luni…
Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a susţinut luni că în cazierul său judiciar nu…
Departamentul Securităţii Interne din Statele Unite a transmis luni că ia măsuri pentru a readuce…
Preşedintele american Donald Trump, aflat în vizită în Scoţia, a anunţat luni că Statele Unite…
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reiterat luni că Israelul nu-şi va înceta ofensiva în Fâşia…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Intre anii 2003-2009,cat timp am condus Hidroelectrica, nu am acceptat sa platesc dividende, atata timp cat aceasta tara minunata cu resursele ei hidro si cu un geniu, Profesorul Dorin Pavel , a lasat ca mostenire o ,,Biblie a hidroenergiei, Doctoratul dat in 1934 la Paris,, Amenajarea potentilului hidroenergetic al Romaniei, “ pe care cei care s-au perindat la conducerea sSocietatii , daca aveau simt patriotic, minime cunostinte( din pacate multi care s-au perindat nu au avut nici o legatura) nu s-au conformat!.