Burse/Investitii

Radu Hanga (BVB): Vedem o continuare a trendului companiilor de a veni către Bursa de Valori pentru a se finanţa

Companiile vor continua şi în acest an tendinţa de a veni la Bursa de Valori Bucureşti pentru a se finanţa, emiţând obligaţiuni sau acţiuni, a afirmat marţi Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.

“Vedem interesul în continuare ridicat. (…) Vedem o continuare a trendului companiilor de a veni către Bursa de Valori pentru a se finanţa atât ridicând credite emiţând obligaţiuni, cât şi ridicând capital emiţând acţiuni. Ca să închei, este foarte important să mergem înainte cu mesajul acesta, noi Bursa de Valori Bucureşti, toată industria de brokeraj, suntem prezenţi în piaţa aceasta pentru a facilita accesul companiilor româneşti la capital, pentru a le finanţa creşterea şi sigur, dincolo de capital, oferi multe alte avantaje printre care trebuie să menţionăm doar în trecere vizibilitate, credibilitate şi un plus de guvernanţă corporativă care sunt suport pe termen lung pentru companiile care le implementează”, a menţionat Radu Hanga, la ceremonia de premiere a performanţelor anului 2019 pe piaţa de capital, potrivit Agerpres.

Acesta a menţionat că anul 2019 a fost unul foarte bun pentru Bursa de Valori Bucureşti, indicele BET Total Return având o creştere de aproape 50% într-un an.

“2019 a fost un an special, a fost un an foarte bun. Dacă ne uităm la performanţa indicelui BET Total Return, am avut o creştere de 47%, aproape 50% într-un an, o performanţă remarcabilă dacă ne gândim că trăim într-o lume în care dobânzile tind către zero şi probabil că vor rămâne acolo o perioadă lungă de acum înainte. A fost un an în care FTSE Russell a promovat Bursa de Valori Bucureşti, piaţa românească, la statutul de piaţă emergentă. O altă performanţă remarcabilă. În plus, dacă ne gândim la schimbările pe care le-a adus criza aceasta de coronavirus este şi focusul pe care îl avem mult mai puternic faţă de companiile româneşti. Adică am realizat dintr-o dată că lumea a redevenit mai mică şi că depindem ca şi comunitate de companiile locale, de companiile româneşti, de producătorii româneşti de bunuri, de servicii. Noi suntem aici pentru a-i ajuta exact pe aceşti jucători. Suntem aici pentru a-i ajuta să aibă acces la capital şi, dacă ne uităm la anul 2019, vedem că ne-am îndeplinit acest rol cu brio”, a mai spus Radu Hanga.

Preşedintele CA al BVB a subliniat că aproximativ 20 de companii au accesat finanţări prin emisiuni de obligaţiuni.

“Dacă ne uităm la zona de emisiuni de obligaţiuni am avut aproximativ 20 de companii care au accesat finanţări prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti. Am avut sume atrase care au depăşit un miliard de euro pe parcursul anului, ceea ce ne arată, pe de o parte, că avem companii care apreciază platforma pe care noi şi industria de brokeraj, industria de intermediere o punem la dispoziţie clientului şi ne arată pe de altă parte că există resurse disponibile în economia românească, în băncile româneşti care pot fi orientate către plasamente de capital fie în titluri de credit, fie în acţiuni”, a adăugat Hanga.

Potrivit acestuia, la serviciile BVB şi ale industriei de brokeraj au apelat şi companii din domeniul financiar româneşti şi străine.

“Dacă ne uităm la emitenţi, am văzut sume pornind de la nivelul a câtorva sute de mii de euro, ajungând la emisiuni la nivelul a sute de milioane de euro. Am văzut companii din domeniul financiar româneşti şi străine, am văzut companii din domeniul serviciilor, toţi lideri pe domeniile lor, care au apelat la serviciile Bursei de Valori Bucureşti şi ale industriei de brokeraj. Şi aici pot să amintesc Bittnet, Autonom, Patria Bank, BT Leasing, International Investment Bank, dacă e să vorbim şi despre un jucător străin, Elefant.ro, companii care au venit mai aproape de noi în anul care a trecut şi care ne aşteptăm să rămână alături de noi mergând înainte”, a susţinut Radu Hanga.

View Comments

  • Multe realizari!

    Pentru comparatie cu BVB, 521 obligațiuni au fost emise la LSE - London Stock Exchange în cursul semestrului I 2020 pentru 358 miliarde de dolari în finantari de obligatiuni.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

19 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

19 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

19 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

20 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

20 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

21 de ore ago

This website uses cookies.

Read More